Potrivit preşedintelui PSD Cluj, datele publicate de statistică în luna februarie arată că în 2009, 2010 și 2011, economia românească a dus-o mult mai rău, fiind observate progrese în 2012 și 2013.
“2013 a fost cel mai bun an economic după 2008: cel mai mare PIB, importurile au depășit exporturile, cel mai mic deficit. Inflația minimă a fost record în 2013 când România a înregistrat cea mai mică inflație de la Revoluție, în timp ce prețurile nu s-au mărit, veniturile românilor au crescut”, a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.
Social-democratul a amintit și reparațiile sociale din ultimii doi ani: “salariile bugetarilor au fost reîntregite, salariul minim a crescut cu 15%, punctul de pensie a crescut peste rata inflației. De asemenea, rata de absorbție a fondurilor UE a ajuns de aproape 5 ori față de momentul în care am preluat guvernarea (34%, față de 7% cât au lasat pedeliștii). România conduce detașat în clasamentul creșterilor absorbției în 2013 în rândul statelor UE (peste 100%!)”, a adăugat Lăpușan.
Social-democratul prezintă şi o comparaţie între Guvernele Boc-Băsescu-PDL şi Guvernul Ponta:
• Inflația: în 2009 inflația a fost de 4,74%, în 2010, 7,96%, scăzând apoi treptat până la nivelul de 1,55% în 2013.
• Evoluția efectivului de salariați: în 2009 în România erau înregistrați 4,368 milioane de salariați. Numărul a scăzut brusc la 4,102 milioane de salariați în 2010, pentru ca în 2013 efectivul de salariați să revină la nivelul din 2009, și anume 4,36 milioane.
• Evoluția salariului mediu net: față de 1470 de lei, cât era salariul mediu net în România anului 2009, în 2013 acesta a înregistrat o creștere de 283 de lei, până la suma de 1760 de lei (date valabile pentru luna decembrie).
• Pensia medie lunară: 177 de euro era pensia medie lunară în 2009. În 2013 aceasta a crescut la 196,2 euro.
• Salariul minim: salariul de bază minim brut avea valoarea de 600 de lei în 2009, ajungând în 2013 la 800 de lei.
• Absorbția fondurilor europene: În 2009 absorbția fondurilor europene era mai mică de 1%, 0,73%. În 2011 procentul a crescut până la 5,55%, o evoluție spectaculoasă fiind remarcată în 2013, când absorbția fondurilor europene a ajuns la 33,47%.
• Cursul de schimb euro: în perioada 2009-2013, cursul de schimb mediu anual euro s-a menținut sub pragul de 4,5 lei, evoluând de la 4,2372 lei în 2009, la 4,4190 lei în 2013. Cea mai mare creștere a cursului poate fi observată între 2011 și 2012, de la 4,2379 lei pentru un euro, la 4,4560. Așadar, față de 2012, în 2013 românii au putut cumpăra euro mai ieftin.
• Rata dobânzii de referință a BNR: de la 10,25% în 2009, dobânda de referință a BNR a scăzut până la 3,5% în ianuarie 2014.
• Exporturile și importurile: în 2013, față de 2012, exporturile au crescut cu 10%, de la 45,05 mld euro, la 49,56 mld euro. În ceea ce privește importurile, acestea au crescut cu doar 1% din 2012 în 2013, de la 54,71 mld euro, la 55,26 mld euro.
• Deficitul comercial: în 2013, deficitul comercial al României a scăzut cu 3,9 mld euro, față de 2012. În 2012 acesta a fost de 9,6 mld euro, iar în 2013, 5,7 mld euro.