Remus Lăpușan a înregistrat o victorie à la Doroftei în cadrul alegerilor organizate astăzi în PSD Cluj. La eveniment au luat parte ministrul proiectelor mari de infrastructură, Dan Șova, dar și liderii județeni ai PNL, PC, PPDD și UDMR.
Printre principalele subiecte regăsite în discursurile rostite astăzi s-au aflat unitatea din cadrul USL-ului, Crin Antonescu – președintele României și campania de la locale și parlamentare din 2012.
“În campania electorală am simțit căldura și puterea oferite de PSD. Dacă este să discutăm despre cum colaborăm la Consiliul Județean, avem o echipă extraordinară alături de vicepreședinții Ioan Oleleu și Vakar Istvan, care trebuie să pună în practică programul de guvernare votat la alegeri de către cetățeni. Vom atinge aceste ținte atâta timp cât înțelegem să rămânem uniți. Mai avem un hop de trecut, Crin Antonescu – președinte, ca să înțeleagă și Traian Băsescu că nu ne jucăm”, a declarat Horea Uioreanu, președinele CJ Cluj.
Ministrul Dan Șova a adus asigurări cu privire la bunele-intenții ale Guvernului Ponta în legătură cu finanțarea proiectelor din regiunea Transilvania. “Nu am fost aleși la Cluj-Napoca, dar am înțeles că trebuie să insistăm să-i convingem. Poate că n-am fost foarte expliciți, poate n-am reușit să explicăm suficient de bine că social-democrația este cea mai generoasă doctrină, că PSD are cei mai mulți profesioniști, că e cel mai bine organizat partid care se poate afla la conducerea țării. În alianță cu liberali sau fără liberali, îmi doresc ca la Cluj și în țară PSD să fie cea mai puternică formațiune politică”, a spus Șova.
El a ținut să amintească celor 500 delegați la alegerile interne de la Cluj, că toate ministerele preluate de USL au avut datorii imense, de ordinul a 10 miliarde de euro, la care se adaugă 25% corecții financiare numai pe POS Transport.
Ministrul i-a sfătuit pe membrii PSD Cluj să rămână aproape de oameni pentru că alternanța la putere, care vine o dată la 4 ani, dărâmă mult din ceea ce se construiește de către o tabără.
Deputatul Elena Uioreanu, senatorul Alexandru Cordoș, deputatul Cornel Itu, deputatul Aurelia Cristea, deputatul Mate Andras, fostul ministru Ioan Rus, s-au regăsit printre cei prezenți la eveniment.