Primarul Emil Boc a anunţat astăzi că la nivelul Asociaţiei Metropolitane de Transport s-a luat decizia, în urma solicitărilor venite de la primari, ca RATUC-ul (Compania de Transport Public) să înceapă activitatea şi în afara municipiului Cluj-Napoca, în comunele vecine.
Mijloacele de transport în comun ale CTP vor circula pe alte trasee decât cele scoase la licitaţie de Consiliul Judeţean Cluj şi atribuite firmelor Fany şi MV Trans.
Potrivit lui Emil Boc, fostul RATUC va deservi toate comunele membre ale Asociaţiei Metropolitane de Transport, care decid prin consiliile locale această asociere şi care reuşesc să identifice alte trasee pe care să se realizeze transportul în comun.
Comuna Baciu va fi acceptată mâine în cadrul asociaţiei metropolitane de transport.