Protocol de colaborare politică între UDMR şi PCM pe termen mediu şi lung

de admin

În pragul alegerilor europarlamentare, UDMR a încheiat, astăzi, la Cluj-Napoca, un protocol de colaborare politică cu Partidul Civic al Maghiarilor, înţelegere valabilă “pe termen mediu şi lung”.

PCM va susţine lista UDMR de europarlamentari, dar fără să beneficieze de vreo poziţie eligibilă. “Nu aceasta am urmărit”, a precizat preşedintele PCM, Biro Zsolt, care a explicat că protocolul vizează în primul rând o colaborare mult mai strânsă între primarii formaţiunii şi preşedinţii de Consilii Judeţene – ai UDMR din Harghita şi Covasna.

Negocierile dintre cele două organizaţii s-au întins pe parcursul a 4-5 luni.

“Trăim un moment istoric în comunitatea maghiară din România de după 1989, la nivel politic. PCM a dus o luptă foarte mare pentru a fi recunoscut ca forţă politică, iar acest protocol înseamnă o recunoaştere suplimentară”, a adăugat Biro Zsolt.

Kelemen Hunor nu a exclus posibilitatea ca membri aparţinând PCM să fie numiţi în cadrul instituţiilor deconcentrate aflate în subordinea Executivului.

Tot astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele UDMR a dezvăluit că printre propunerile sale înaintate premierului Victor Ponta în urma perfectării protocolului de colaborare pentru guvernare se numără o listă de 14 secretari de stat, dintre care două sau trei persoane din judeţul Cluj, precum şi poziţiile de prefect în Bihor, Sălaj, Timiş, Satu Mare şi Harghita.

Kelemen Hunor a anunţat public că UDMR lucrează momentan la un proiect pentru autonomie, însă unul distinct de cel propus de PPMT.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.