Protestatarii anti-RMGC au cerut explicaţii prefectului Vuşcan în legătură cu incidentele de ieri seara

de admin

Ieri seara, în faţa Prefecturii Cluj, a avut loc o busculadă în care au fost implicaţi protestatarii anti-RMGC şi jandarmi. Manifestanţii au catalogat intervenţia forţelor de ordine drept un abuz, iar în această dimineaţă au cerut explicaţii de la Instituţia Prefectului.

Aproximativ 30 de persoane au depus cereri de informare solicitând să li se spună cine a condus dispozitivul de jandarmi în timpul acţiunii de ieri seara, deoarece angajaţii Grupării Mobile de Jandarmi au refuzat să se legitimeze.

Prefectul Gheorghe Vuşcan i-a rugat astăzi pe cetăţeni să delege 5 persoane pentru a dialoga cu autorităţile.

Vuşcan le-a promis reprezentanţilor protestatarilor că va cere detalii suplimentare în legătură cu modul în care au operat jandarmii, iar toate cererile de informare depuse vor fi soluţionate în cel mai scurt timp.

Totodată, prefectul le-a cerut să protesteze “civilizat”, fără să blocheze transportul în comun dacă numărul lor se reduce la câteva sute, iar de dorit ar fi ca acţiunile să fie însoţite de o solicitare pentru autorizare.

Cei cinci au menţionat că nu doresc să discute cu prefectul despre proiectul Roşia Montană, ci strict despre intervenţia de ieri a jandarmilor, cine a intervenit brutal fără să anunţe că protestul este autorizat?

Cornel Vâlcu a afirmat că în mod firesc mii de oameni nu pot să încapă simultan pe trotuarele din oraş, iar problema poate să fie rezolvată cu calm de Poliţia Rutieră.

“Cetăţenii clujeni trebuia să fie fie deranjaţi când am fost peste 1000 de oameni în stradă, în Gheorgheni, nu atunci când am fost în faţa Prefecturii şi a intervenit Jandarmeria, când am eliberat nişte benzi de circulaţie pentru ca autobuzele să circule”, au adăugat delegaţii.

Între timp, Radu Costea, tânărul aflat în prim-planul incidentelor de ieri seara, a obţinut de la Institutul de Medicină Legală un certificat care atestă urme de violenţă exercitate pe trei zone ale corpului său, pentru care necesită două-trei zile de îngrijiri medicale.

Cu acest certificat în mână, el doreşte ca cei responsabili pentru intervenţia brutală să fie traşi la răspundere.

Prefectul Vuşcan a putut doar să le spună că nu dânsul a fost cel care a autorizat acţiunea jandarmilor.

Lt. col. Maxim de la poliţia clujeană a confirmat că pentru blocarea unor căi de comunicaţii cum este traficul rutier, obţinerea autorizării de la prefect nu este obligatorie.

protestatari1

protestatari2

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.