Prostituate prinse în flagrant la Cluj. Au primit amenzi de 57.000 lei [VIDEO]

de Otilia Muresan

În perioada 29 ianuarie- 07 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca împreună cu jandarmi au organizat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii prostituţiei şi proxenetismului.Actiune Politie, foto - Otilia Muresan (1)

Poliţiştii au constatat în flagrant delict 2 infracţiuni de prostituţie şi au  aplicat 115 sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.

Astfel, la data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 02.15, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie au depistat într-o parcare din Piaţa Cipariu pe ROWENA O. de 25 ani, din Cluj-Napoca, care întreţinea raporturi sexuale cu M.C. într-un  autoturism contra sumei de 80 lei. Suspectei i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie,  faptă prevăzută şi pedepsită de art.328 din Codul Penal.

La data de 01 februarie a.c., în jurul orei 02.30, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie au depistat pe strada Joszef Attila pe AUGUSTINA G. de 29 ani, care întreţinea raporturi sexuale cu  S.Z.A. contra sumei de 100 lei.

Femeia este cercetată penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie,  faptă prevăzută şi pedepsită de art. 328 din Codul Penal.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la suma de 57.000 lei. Foto – Arhiva.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.