Încă de anul trecut, Primăria Cluj-Napoca atenţiona proprietarii clădirilor aflate în centrul istoric al oraşului, zona I, că se doreşte demararea unei acţiuni ample de refaţadizare a imobilelor. Clujenii mai au puţin peste zece săptămâni pentru a începe formalităţile în această direcţie, în caz contrar riscând amenzi cuprinse între 5.000 şi 8.000 de lei.
Începând din data de 1 februarie, Primăria Cluj-Napoca expediază somații proprietarilor de clădiri ultracentrale, care au nevoie urgentă de refațadizare. În acest prim lot intră 93 de imobile.
Proprietarii au răgaz timp de două săptămâni pentru a contracta un expert tehnic, autorizat, care să facă o notă de constatare pentru renovare şi refaţadizare, urmând ca de la 1 februarie să curgă termenul de 60 de zile până la emiterea somaţiei.
Restul clădirilor din centrul oraşului, care mai necesită lucrări exterioare, în număr de 376, vor fi incluse în program începând din luna iulie.
Primăria Cluj-Napoca acoperă 20% din costul fiecărei lucrări, pentru restul sumei existând posibilitatea contractării de credite cu garanţii guvernamentale. Pentru cazurile sociale deosebite, sumele vor fi achitate în integralitate de către Consiliul Local Cluj-Napoca. Tot autorităţile se ocupă şi de obţinerea avizelor şi costul documentaţiilor.
Cei care nu finalizează aceste lucrări în termen de 1 an de zile de la primirea somaţiei, vor fi amendaţi, cu excepţia celor care nu au reuşit acest lucru din motive obiective, într-un asemenea caz termenul final urmând să fie prelungit cu alte 6 luni.
Primăria Cluj-Napoca a cuprins în bugetul public pe 2014, suma de 5 milioane de lei pentru refaâadizarea clădirilor din centrul oraşului.