Primăriile din județul Cluj au înregistrat anul trecut arierate în valoare de 6,5 milioane de lei.
Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că le transmite preşedinţilor de consilii judeţene că trebuie plătite arieratele care au fost făcute “cu acoperire bugetară”, în caz contrar administrațiile județene urmând să nu mai primească finanțare.
Consilierii județeni ai PSD Cluj susțin plata datoriilor înregistrate de primării deși unii președinți de consilii județene chiar din interiorul USL au anunțat că vor cere socoteală premierului pentru acest lucru.
“Susțin ca arieratele primăriilor să fie plătite, iar în acest sens, Consiliul Județean Cluj urmează să aloce bani către primării. Acest lucru este imperativ, mai ales pentru a stimula economia locală”, a declarat, astăzi, președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.
Astfel, din totalul celor aproximativ 48 milioane de lei care urmează să fie alocați primăriilor clujene pentru proiecte și dezvoltare, primarii vor fi rugați să-și achite cu prioritate datoriile.