Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, ia apărarea ministrului Câmpeanu, suspectată de acte de corupție

de clujazi

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, dorește să ia apărarea colegei sale liberale, Mariana Câmpeanu, ministru al Muncii, despre care au apărut în spațiul public informații potrivit cărora dânsa este suspectată de săvârșirea unor acte de corupție.uioreanu horea

Declarațiile lui Horea Uioreanu vin la o zi după ce două dintre subalternele ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, au fost audiate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, iar potrivit presei centrale, ministrul a fost surprins în timp ce spunea în timpul unei ședințe a PNL: “Mă obligați la fapte de corupție”.

Uioreanu consideră că acuzele de corupție, negate de instituțiile statului, bazate doar ”pe surse care doresc să-și păstreze anonimatul”, denotă faptul că există oameni care nu se dau în lături de la nimic atunci când vine vorba de adversarii politici.

“Momentul ales pentru denigrarea unui ministru asupra căruia nu au planat
niciodată nici un fel de îndoieli demonstrează că a fost o faptă premeditată.
Doamna ministru Mariana Câmpeanu lipsește din țară și, prin urmare, nu are
posibilitatea de a reacționa, de a se apăra. Dezmințirile făcute de DNA nu sunt
suficiente pentru a liniști apetitul media pentru analiză prin despicarea firului în patru mii, astfel că subiectul va continua să aducă prejudicii de imagine atât doamnei ministru, cât și PNL și întregului guvern USL. În acest context, solicit instituțiilor îndrituite să se autosesizeze și să demareze
o anchetă privind sursa acestor informații calomnioase. În cazul în care nu o vor face, în spațiul public va plana suspiciunea de ”lucrătură” , fie a ”serviciilor”, fie a altor personalități care au interes să denigreze USL, în general, și PNL în special. Nu vreau să cred că această acțiune este urmare a poziției PNL față de ultimul raport pe justiție și a declarațiilor clare de susținere față de miniștri cercetați, dar nedovediți ca vinovați”, adaugă președintele Consiliului Județean Cluj.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.