ClujAzi

Fii informat!

Prefectul Vuşcan a verificat punctele de asigurare a deszăpezirii din judeţul Cluj

În cursul zilei de marţi, 5 noiembrie a.c., prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a verificat stadiul de pregătire a bazelor de deszăpezire şi a punctelor de sprijin din judeţul Cluj, din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Cluj, respectiv districtele Feleacu, Gilău, şi Turda. De asemenea, au fost vizitate locaţiile care deservesc cu materiale antiderapante Autostrada Transilvania, respectiv Centrul de întreţinere şi coordonare Gilău şi Punctul de sprijin din Săvădisla.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de către responsabilul Autostrăzii Transilvania, ing. Marius Iepan, şef secţie în cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj, „aprovizionarea bazelor cu materiale antiderapante care vor asigura circulaţia în bune condiţii în această iarnă pe Autostrada Transilvania se desfăşoară potrivit graficului, până în prezent fiind asigurată circa 30 % din cantitatea necesară, urmând ca până la sfârşitul anului în curs să fie completat stocul la 75 % din necesar, potrivit normativelor în vigoare şi condiţiilor meteorogice”.

De asemenea, trebuie precizat faptul că la nivelul Autostrăzii Transilvania nu sunt probleme privind desemnarea firmei care se va ocupa de întreţinerea ei pe perioada iernii.

În legătură cu blocarea atribuirii contractului pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din judeţul Cluj, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan va solicita Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România urgentarea asigurării operatorilor economici care să ofere serviciile de specialitate, pentru a nu pune în pericol circulaţia pe drumurile din judeţ în perioada imediat următoare, când este posibil să apară primele ninsori în zona Transilvaniei.