Motivele acestei amânări se presupun a fi legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) precum și de temerile legate de emigrarea masivă a românilor și a bulgarilor către alte state.
“Preşedintele ştie foarte bine politică europeană, cum încep să ştiu acum- şi ştie foarte bine – că decizia care se va lua miercuri privind Schengen-ul nu are legătură cu nimic din ce se întâmplă în România. Are legătură, în cele din urmă, cu modul în care miniştrii de Interne şi anumite guverne văd faţă de propria lor opinie publică această idee răspândită de mass-media europeană, că se ridică Schengen şi o să vină toţi românii şi bulgarii. Nu-i corectă percepţia. Până la urmă, decizia care se va lua miercuri e o decizie politică, este luată de nişte miniştri politici din nişte guverne politice. Aşa încât, scrisoarea dintre noi a fost un joc intern, n-are nicio legătură”, a spus Ponta.
Acesta a preconizat o nouă amanâre a deciziei aderării României la spațiul Schenghen precizând și faptul că aceleași semnale pe care le are el în acest sens, le are și președintele.
“Înainte să scrie scrisorea, ştia foarte clar că acea ţară, acele ţări care ne mai amână habar n-au nici cine e Fenechiu, nici cine e doamna Hăineală (…) În primul rând, nu ştie nici preşedintele, nu ştiu nici eu sută la sută că miercuri o să ne amâne din nou. Ştie şi preşedintele, aşa cum ştiu şi eu, cum ştie şi Corlăţean, care este ţara sau ţările care cer amânare. Ştie preşedintele, cum ştiu şi eu că acea ţară sau acele ţări pot în extremis să fie convinse să nu se opună, printr-o decizie politică. Într-adevăr, cumva, preşedintele, furând startul, a zis dacă iese bine, iese bine, bravo; dacă iese prost, ia să zic eu că e din cauza Guvernului!”, a afirmat Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat în cadrul emisiunii că în cazul unei decizii negative, va relua eforturile de integrare pentru octombrie, evidențiind faptul că spre deosebire de președintele Băsescu, el are viitorul în față pentru a-și atinge obiectivele, nu pentru a-și număra eșecurile.