Peste 100 de candidate sunt aşteptate la Cluj, pentru selecţia unor însoţitori de zbor. Salarii de mii de euro.

de clujazi

Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, compania RSC CONSULTING, autorizată pentru plasarea forței de muncă în străinătate, organizează o nouă sesiune de selecție de însoţitori de bord pentru compania de aviație FLYNAS din Arabia Saudită.nas-air-1

Evenimentul va avea loc la Grand Hotel Italia, în Sala Toscanini, începând cu ora 08,00 și se va derula pe parcursul întregii zile.

Sunt așteptate peste 100 de candidate din toată țara, care au confirmat participarea.

Echipa de recrutori este formată din reprezentanții angajatorului, ai companiei de recrutare internațională MECCTI Ltd. și ai RSC CONSULTING.

Urmare sesiunii din luna mai 2013, finalizate cu succes, au fost angajate la NAS AIR (actuala FLY NAS) 23 de tinere din România.

Acestea au parcurs perioada de training, profesând deja ca și însoţitor de bord, în baza contractului de muncă încheiat pe o perioadă de 2 ani.

RSC CONSULTING este reprezentant în România al companiei internaționale MECCTI Ldt., specializată în recrutare de personal pentru companiile de aviație din țările din Orientul Mijlociu.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.