PDL Cluj-Napoca cere demisia prefectului Vuşcan pentru gestionarea haotică a acţiunii de salvare a victimelor accidentului aviatic

de clujazi

PDL Cluj-Napoca îşi exprimă regretul pentru tragicul accident aviatic, produs în cursul zilei de ieri în Munţii Apuseni, la graniţa judeţelor Alba şi Cluj.

Pentru incompetenţa cu care a gestionat tragedia aviatică, PDL Cluj îi solicită de urgenţă demisia prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan care, deşi a fost prezent (CU MARE ÎNTÂRZIERE) în perimetrul zonei în care s-a produs accidentul, nu a fost capabil să gestioneze echipele de salvare, de la ISU şi Salvamont, astfel încât victimele să poată fi găsite în timp util şi nu după 6 ore de la accident, aşa cum s-a întâmplat din nefericire.

“Mai mult decât atât, prefectul Gheorghe Vuşcan nu au avut capacitatea de a folosi toate pârghiile posibile, astfel încât să se pună la dispoziţie aparate comunicaţionale de detectare şi localizare a aeronavei pentru ca primul ajutor să se efectueze prompt iar riscurile unor decese să fie minime. Chiar domnul prefect Vuşcan a criticat fără rezerve operaţiunea de căutare a victimelor accidentului aviatic, însă domnia sa nu a avut decenţa de a-şi cere scuze şi de a recunoaşte public propria sa incompetenţă.

Pentru modul absolut defectuos şi lamentabil în care autorităţile au înţeles să gestioneze această tragedie aviatică, PDL Cluj-Napoca solicită demisia de urgenţă a reprezentantului Guvernului României în teritoriu, în speţă a prefectului de Cluj, Gheorghe Vuşcan”, se arată într-un comunicat de presă al PDL Cluj-Napoca.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.