Patronul firmei de transport Fany, Ştefan Cadar, a fost reţinut de DNA în cazul licitaţiei pentru transportul în Zona Metropolitană Cluj

de clujazi

Patronul firmei de transport Fany, din Cluj-Napoca, Ștefan Eronim Cadar, alături de directorul ARR Bucureşti şi încă o persoană, au fost reţinute de DNA, se arată într-un comunicat de presă.cluj napoca floresti

Cei trei sunt prezentați Tribunalului Cluj, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă, pe o durată de 30 zile.

DOBRILĂ DANIELA (începând de la data de 14.03.2014, ora 03:00 până la data de 15.03.2014, ora 03:00), director la Direcţia Licenţe din cadrul Autorității Rutiere Române (ARR) Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:
– luare de mită;
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată;
– complicitate la spălare de bani;
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator;

CADAR ERONIM ŞTEFAN, (începând de la data de 13.03.2014, ora 19:50, până la data de 14.03.2014, ora 19:50), asociat în cadrul unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:
– dare de mită;
– spălare de bani;
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator ;
– cumpărare de influenţă;

CADAR OLEZIA, (începând de la data de 13.03.2014, ora 23:05, până la data de 14.03.2014, ora 23:05), asociat și administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:
– dare de mită;
– spălare de bani;
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator;

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte de corupţie în contextul derulării licitaţiei privind “Programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014-2019”.

Astfel, la data de 29 noiembrie 2013, la nivel naţional s-a declanşat procedura de licitaţie pentru atribuirea traseelor cuprinse în programele judeţene de transport pentru perioada 01.01.2014-30.06.2019.

În contextul demarării procedurilor pentru licitarea atribuirii traseelor de transport judeţean de persoane, inculpații Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia, ar fi apelat la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela, pentru ca, prin prisma funcţiei deţinută de aceasta, să le înlesnească câştigarea unui număr cât mai mare de trasee, din cele scoase la licitaţia ce a debutat la finele lunii noiembrie 2013.

De asemenea, a mai rezultat că, tot la ajutorul inculpatei Dobrilă Daniela ar fi apelat pentru a obţine acte necesare câştigării procesului intentat împotriva Consiliului judeţean Cluj, în legătură cu scoaterea de la licitație a unor trasee din Zona Metropolitană Cluj.

S-a stabilit că, în vederea câştigării licitaţiei inculpatul Cadar Eronim Ştefan s-ar fi deplasat în perioada noiembrie – decembrie 2013, în mai multe rânduri, la Bucureşti pentru „a rezolva” din timp licitaţia, locuind efectiv, cu aceste ocazii, la inculpata Dobrilă Daniela.

Pentru sprijinul promis în câștigarea licitației, inculpata Dobrilă Daniela ar fi acceptat şi ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri, nemijlocit sau prin intermediari, bunuri şi bani cu titlu de mită: un autoturism, un televizor, boxe, suma de 10.000 lei, un mp3 player şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte (valoarea totală fiind de cca 12.000 euro). De asemenea, în acelaşi scop de favorizare a firmei inculpaților, a rezultat că inculpata Dobrilă Daniela ar fi pretins de la soții Cadar Eronim Ştefan şi Cadar Olezia remiterea a două calculatoare laptopuri marca Apple, în valoare de cca 3500 euro.

La data de 18.11.2013, consecutiv cu înmatricularea autoturismului, inculpata Dobrilă Daniela ar fi întreprins demersurile necesare şi ar fi emis un act(punct de vedere al ARR), datorită căruia, la data de 25.11.2013 Tribunalul Cluj a dispus suspendarea actului administrativ al CJ Cluj. Consecinţa directă a acestei hotărâri, urmărită de soţii Cadar, ar fi constat în reintroducerea în licitaţie a unor trasee de transport persoane.

În vederea câştigării licitaţiei, inculpata Dobrilă Daniela ar fi furnizat inculpatului Cadar Eronim Ştefan date confidenţiale, ce nu sunt destinate publicităţii, din bazele de date ale instituţiei unde aceasta lucrează, privind ofertele/documentele depuse de ceilalţi operatori de transport persoane, concurenţi ai firmei inculpaților, favorizând astfel, societatea comercială a celor doi, în procedura de licitaţie.

La data de 19 decembrie 2013, comisia paritară de la nivelul de Consiliului Judeţean Cluj, după analizarea actelor transmise de ARR Bucureşti, a opinat că licitaţia trebuie anulată, amânând luarea unei decizii.

Decizia finală a Comisiei paritare a fost luată în data de 23 decembrie 2013 şi validată de Consiliul Judeţean Cluj în şedinţa din aceiaşi zi, stabilindu-se varianta agreată de inculpați.

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane fizice și juridice.

Procurorii DNA, în instrumentarea dosarului, au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.