Adrian Papahagi a demisionat vineri din Partidul Democrat Liberal, printr-o scrisoare trimisă preşedintelui PDL Cluj, Daniel Buda.
“Părăsesc Partidul Democrat Liberal fără resentimente şi păstrez aceeaşi prietenie colegilor alături de care am dus luptele politice ale anului trecut, în special organizaţiei PDL Cluj şi domnului Emil Boc.
Consider că principala problemă a dreptei româneşti nu este lipsa valorilor şi a oamenilor credibili, în toate formaţiunile existente, ci criza de leadership. Cred, totodată, că singurul lider legitim al dreptei este Traian Băsescu”, scrie Adrian Papahagi într-o postare pe Facebook.
Totodata, acesta anunţă ca se alătura Mişcării Populare.
“Am decis aşadar să ma alatur mişcării civice inspirate de Preşedintele României şi am acceptat să fac parte din grupul de iniţiativă al Partidului Mişcarea Populară”, anunţă el.
Demisia lui Adrian Papahagi vine după cele depuse de Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi.