La şedinţa de consiliu local desfăşurată ieri, Ovidiu Chifor, consilier local din partea PSD şi inspector al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, l-a acuzat pe primarul Emil Boc de faptul că nu a promovat o lege prin care primăria să poată ajuta finaciar două cluburi sportive din aceeaşi ramură.
“Dacă am fi reușit să dăm banii pentru cele două cluburi, acum doi ani când CFR Cluj a jucat cu “U” Cluj în ultima etapă și trebuia să câștige pentru a lua titlul, am fi putut să ne așezăm la masă faceam o înţelegere să rămână titlul la Cluj”, a declarat Chifor.
Anual, Consiliul Local Cluj-Napoca alocă câte 1 milion de lei pentru ambele cluburi, însă banii rămân necheltuiţi.
Afirmaţia consilierului a stârnit zâmbete în rândul colegilor, iar fostul primar interimar Radu Moisin a precizat că aceasta va rămâne memorabilă pentru cetăţeni, pentru DNA şi pentru mass-media.