Noi dotări medicale pentru Spitalul Militar, achiziționate de Consiliul Județean Cluj

de clujazi

Consiliul Județean Cluj a achiziționat două echipamente medicale de înaltă tehnologie care au fost deja livrate și instalate în cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca. Este vorba despre un ureteroscop flexibil și un ecobiometru.

 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Cele două aparaturi medicale de ultimă generație vor contribui semnificativ la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților, fiind extrem de utile în procesul de diagnosticare și tratare a acestora.”

 

Valoarea noilor dotări de care beneficiază instituția sanitară aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale este de cca. 300.000 de lei, bani special alocați din bugetul propriu al forului administrativ județean.

Ecobiometrul sau ecograful ocular este utilizat în evaluarea acuității vizuale și a cataractei, iar ureteroscopul flexibil permite utilizarea turnului de endourologie pentru litotriția (spargerea) calculilor. Ureteroscopia flexibilă este o metodă eficace de diagnostic și tratament a patologiei căii urinare superioare – litiaza renală, tumori uroteliale înalte, malformații, stricturi ureterale, care permite accesul prin căile anatomice, prin orificiile naturale, către rinichi, uretere și leziunile legate de acestea. Prin energia laser se realizează o fragmentare și o extragere eficientă a segmentelor, fără a produce plăgile specifice chirurgiei deschise.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.