Administratorul firmei Energon Power & Gas din Cluj, Rareș Criste a fost citat să se prezinte în fața anchetatorilor, fără ca DNA să clarifice până în acest moment, dacă acesta are vreo calitate în dosar.
La data de 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Tribunalul București, a decis arestarea preventivă pentru 29 de zie a lui Eugen Brădean –director de trading Hidroelectrica și al lui Ioan Mihăilă – fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei și fost consilier al ministrului Constantin Niță – în dosarul de mită privind vânzarea de energie.
Deși măsura a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel București, aceasta a decis definitiv menținerea măsurii preventive.
Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.
În cadrul referatului prin care s-a propus arestarea preventivă a celor doi, procurorii au arătat că Eugen Brădean a fost cel care l-a abordat pe Remus Vulpescu, cu propunerea de a primi între 500.000 și un milion de euro de la niște ,,parteneri”, dacă urma să sprijine acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme. Brădean a precizat că este vorba despre societatea Energon Power & Gas din Cluj și că ar mai fi implicate încă trei-patru persoane care urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora și sumele implicate.
Pentru a-și întări credibilitatea, Brădean a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20%, respectiv 200.000 de euro, fiind dispus chiar să negocieze un avans și mai consistent, de până la 35%.
Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Contractele sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, au mai arătat procurorii DNA.
Considerând că încheierea unui contract cu firma Energon Power & Gas, ar produce pierderi semnificative, Directoratul Hidroelectrica respinsese ulterior propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro.
„În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)”, arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.
În același comunicat se mai arăta: „Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvenţă. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat şi Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de iniţiative individuale sunt dezavuate şi sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă şi cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei”.
Departamentul pentru Energie a propus demiterea lui Eugen Brădean din directoratul Hidroelectrica, iar Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Niță și membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, a fost eliberat din funcții.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat, la 1 noiembrie, că respinge „orice acuzaţie, afirmaţie, asociere” privind implicarea sa în scandalul şpăgii de la Hidroelectrica, el menţionând că a atenţionat conducerea companiei asupra consecinţelor penale ale unui contract cu preţ fix.
SURSA: MEDIAFAX