Motivele pentru care în fiecare an, 7000 de studenți români preferă să plece în străinătate

de clujazi

studenti

Weekendul acesta peste 50 de universități s-au întrecut în oferte de studii în cadrul a două târguri educaționale care s-au organizat la București. Pe masă au fost puse oferte pentru Marea Britanie, Suedia, Danermarca, Franța, Germania, Olanda sau Spania. De ce România este o țară de interes pentru oferte educaționale dinafara țării, explică cei prezenți la târg.

„România a început să fie o piaţă bună pentru universităţile din străinătate datorită nivelului ridicat de competenţe pe care îl arată tinerii de aici, mai ales cel de limbă engleză. În plus, cele care vor să obţină un punctaj ridicat şi să se claseze pe cele mai bune poziţii în topul instituţiilor de învăţământ din ţara de origine sau de la nivel european trebuie să aibă şi o diversitate destul de mare din punctul de vedere al naţionalităţii. În orice caz, interesul pentru România creşte, iar asta se vede şi din numărul mare de universităţi din Marea Britanie care au venit la această ediţie, respectiv 22“, a spus Svetlan Danev, directorul grupului de firme cu activităţi în domeniul educaţiei Integral, organizator al târgului educaţional  „World Education“ derulat sâmbătă şi duminică în Capitală. Costurile pe care universităţile din străinătate le suportă pentru a putea participa la un astfel de târg, nu au fost precizate, având în vedere că o instituţie poate participa la mai multe târguri în diferite ţări în cadrul aceluiaşi eveniment global.

În jur de 7000 de tineri din România,în fiecare an, preferă să plece să studieze în străinătate, potrivit Ministerului Educației.

De obicei universitățile din țările scandinave mizează pe sistemele de învățământ gratuite, atunci când atrag potențiali studenți. În schimb facultățile din Marea Britanie, Grecia sau Franța pun accent pe bursele de studiu, reputație și chiar posibilitatea de a lucra după absolvire în țara în care se studiază. Taxele de școlarizare pornesc însă de la câteva mii de euro pe an.

„România este o piaţă bună pentru noi pentru că încă nu avem suficienţi tineri în Danemarca interesaţi de ştiinţă şi tehnologie. Avem experienţă deja în lucrul cu studenţi români, dar şi profesori. În prezent, în institutul pe care îl reprezint o treime din personalul didactic este format din profesori români şi avem în jur de 40 de studenţi din România“, a precizat Jens Bo Holm-Nielsen, director al departamentului de energie din cadrul Aalborg University din Danemarca, instituţie care şcolariează în prezent în jur de 16.000 de studenţi. Acesta a mai precizat că odată ce tinerii își finalizează studiile își pot găsi relativ ușor un loc de muncă doar știind limba engleză, într-o multinațională sau se pot angaja part-time în domeniul serviciilor.

Reprezentanții European Education Fair, spun că în Danemarca studenții lucrează în jur de 10-12 ore pe săptămână și câștigă minim 12 euro pe oră. Târgul de vineri și sâmbătă de la București a fost organizat de Edvisory IEC, o rețea internațională de ONG-uri și companii din sectorul educației. Universitățile daneze nu impun taxe de școlarizare pentru cetățenii europeni. Pentru a se întreține aceștia au nevoie de 500 de euro pe lună, iar guvernul danez a introdus o bursă de peste 700 de euro pentru studenții care demonstrează că lucrează legal în regim part-time.

„Eu sunt hotărâtă să revin în România după ce fac un master în străinătate tot în domeniul ştiinţelor juridice. Mă atrage în mod special Franţa pentru că sistemul lor de drept este foarte asemănător celui din România, însă sunt sigură că aş avea foarte multe lucruri de învăţat despre modul în care acesta funcţionează, vreau să văd cum se întâmplă lucrurile şi în instanţele lor. Sunt conştientă de faptul că există o «invazie» de absolvenţi de drept la noi, dar nu toţi pot face carieră în domeniu“, a spus Luana, 23 de ani, o tânără din Bacău studentă în ultimul an la drept în Bucureşti. Aceasta a mai spus că unul dintre motivele pentru care ar prefera să studieze în Franţa este şi taxa de şcolarizare mică, în comparaţie cu alte ţări, care ajunge, în cel mai rău caz, la circa 400 de euro pe an. Sunt  tineri care nu iau în considerare studiul în ţări unde taxele sunt mai mici, cum este Franţa, şi se îndreaptă preferențial către universităţi unde învăţământul este gratuit.

O studentă  în primul an la un master în geografie în Bucureşti şi ar vrea să plece la studii în Suedia pentru a se specializa pe o anumită nişă din industria turismului, dar şi pentru a vedea cum funcţionează sistemul de învăţământ din străinătate.

„În urmă cu trei sau patru ani am impus taxe de şcolarizare pentru cetăţenii din afara UE, motiv pentru care numărul de studenţi a scăzut considerabil. Astfel, cea mai bună piaţă pentru noi a devenit Europa. Este mai uşor să recrutezi pe cineva care nu trebuie să plătească taxe decât pe cineva care este nevoit să dea între 7.000 şi 20.000 de euro pe an. Tinerii de aici au un interes mare pentru studiile în străinătate şi au un nivel de limbă engleză foarte bun. Mulţi au deja atestări Cambridge, lucru pe care nu cred că l-am mai văzut în altă parte până acum“, a adăugat Ana Ulstrup, international marketing and recruitment în cadrul Malmo University din Suedia, care şcolarizează în prezent în jur de 25.000 de studenţi.

SURSA: ZIARUL FINANCIAR

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.