Chiar dacă la Oserul din municipiul Cluj-Napoca nu găseşti niciun pic de umbră, iar comercianţii sunt nevoiţi să stea în soare ore întregi, acest lucru nu împiedică comerţul “cu de toate” din Oser.
Astăzi, aproape de orele amiezii, mii de clujeni se înghesuiau printre tarabele întinse pe jos, unde găseai de la ouă încondeiate cu simbolurile echipelor “U” şi CFR, până la maşini de spălat, biciclete, unelte pentru me;terit, sticlărie, cărţi, haine şi o serie de instrumente pe care greu îţi poţi închipui cum ar putea fi folosite.
Cea mai mare dezamăgire a târgului este lipsa unui banc de probe conectat la curent, unde să poată fi verificate produsele achiziţionate. De acest lucru sunt nemulţumiţi atât cumpărărtorii, cât şi vânzătorii.
“Am vrut să îmi cumpăr un flex, numai că nu puteam să îl probez. Au zis să îl plătesc, să îl probez acasă şi să revin cu el, că îmi dau baii înapoi săptămâna viitoare. Vă daţi seama că nu am încredere, mai bine nu cumpăr!”, a precizat Daniel, un clujean care încerca să găsească o priză măcar la tarabele cu mici și plăcinte.
Vremea bună a scos din case şi comercianţii de ocazie, astfel, pe strada Bobâlnei, înainte de intrarea în Oser, puteaţi găsi pui de găină, pui de iepuri, legune, murături sau tricotaje.