Asocierea S.C. MBS GROUP S.R.L., S.C. Alfa Rom S.R.L. şi Nemzetkozi Betonut Kft cere din nou prelungirea contractului încheiat cu Consiliul Judeţean Cluj pentru modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică IC-Ponor.
În luna septembrie 2012 a fost solicitată o nouă amânare din partea constructorului, pentru o perioadă de 9 luni, reprezentanţii consorţiului menţionând atunci că cererea este motivată de iarna grea care a blocat lucrările, dar şi de suprapunerea modernizării drumului cu planul primăriei de introducere a reţelei de apă-canal în zonă, lucru care îngreunează accesul maşinilor la şantierele drumului turistic şi nu permite avansarea proiectului pe respectivul capăt de drum. Totodată, au existat erori minore de proiectare a drumului, care s-au corectat anul trecut, fără costuri adiţionale, tot de către proiectant.
Asocierea a solicitat atunci şi modificarea valorii contractului, în sensul diminuării cu suma de 1.311.861,95 lei, fără TVA, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reabilitare a celor nouă poduri, care fac subiectul unei licitaţii separate ce a fost deja finalizată, potrivit președintelui Consiliul Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Lucrările de reabilitare a podurilor se estimează a fi încheiate în termen de 5 luni, însă contractul perfectat în luna septembrie 2012 prevede că finalizarea integrală a lucrărilor nu poate depăşi data de 17.03.2013, iar licitația pentru executarea celor 9 poduri s-a încheiat recent.
Horea Uioreanu a cerut, ieri, retragerea de pe ordinea de zi a ședinței de CJ, a punctului 27, care consemna solicitarea de prelungire, motivând că MBS nu a prezentat un grafic clar al lucrărilor.