Ministrul Pădurilor şi Apelor, Lucia Varga, a prezentat astăzi, la Cluj-Napoca, dezastrul din pădurile României, după ce s-a întâlnit cu şefii Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) din toată ţara.
Ministrul a lăudat activitatea inspectoratului condus de Istrate Şteţco, la Cluj înregistrându-se cele mai multe constatări din ţară, însă sunt încă inspectorate care închid ochii la furtul de lemn.
La cel de la Ploieşti s-a constatat defrişarea ilegală a 915 hectare de pădure dintr-o zonă de protecţie şi chiar amenajarea unor drumuri în fostele zone împădurite.
Domnului Sever Stanciu, şeful ITRSV Ploieşti, i s-a cerut astăzi să-şi prezinte demisia după ce timp de 4 ani nu a efectuat controale în zonă.
O situaţie similară se regăseşte la Comana, în Giurgiu, unde de asemnea timp de 4 ani de zile nu s-a făcut niciun control.
Lucia Varga spune că din păcate cei care au permis aceste lucruri primesc doar sancţiuni administrative, cum sunt reducerile de salarii, de 20%. Un exemplu în acest sens este şi Traian Mariş, fostul şef peste pădurile din Cluj, care deşi este condamnat penal, poate să activeze din nou în silvicultură.
Ministrul a sugerat că toate aceste jafuri (numai la Cluj s-au constatat tăieri ilegale de lemn în valoare de 16 mil. de euro) sunt realizate cu sprijin politic. “Altcumva este imposibil să credem că 6.000 de camioane încărcate cu lemn s-au perindat prin Argeş fără ca nimeni să le vadă”.
Un indiciu în acest sens este şi faptul că noul Cod Silvic, aflat în dezbatere parlamentară la Senat, s-a lovit de două amânări deja din partea Comisiei Juridice.
După ce Senatul va aproba proiectul legislativ, urmează ca şi Camera Deputaţilor să se pronunţe asupa acestuia.
Ministrul Pădurilor doreşte totodată ca şi paza pădurilor să fie întărită, afirmând că acest lucru este posibil din banii regăsiţi în profitul RomSilvei, mai ales în contextul în care avem 550.000 de ha de pădure nepăzită.
Lucia Varga consideră că la ora actuală peste 50% din personalul silvic este ori de rea credinţă, ori incompetent, iar pentru a repara situaţia, în noul Cod Silvic a fost introdusă autorizaţia de bună practică, care va permite eliminarea din sistemul public a celor care nu-şi exercită corespunzător atribuţiile.