Leonard Doroftei și Titi Prosop au venit la Cluj să susțină Cupa Unirii Principatelor Române la Box

de admin

Leonard Doroftei, Preşedintele Federaţiei Române de Box şi Titi Tudor (Prosop), antrenor emerit de box, au sosit, astăzi, la Cluj-Napoca, pentru a susține Gala de Box Cupa Unirii Principatelor Române, ediția I.Leonard Doroftei, foto - Otilia Muresan

Competiţia sportivă va debuta în cursul zilei astăzi, cu începere de la ora 17,00, în Sala de sport a Grupului şcolar „Samus” din Cluj-Napoca, strada Ialomiţei, nr. 17.

“Nici nu mă așteptam la altceva de la Cluj. Un început de an în forță, putem să arătăm că avem sportivi, iar cu experiența antrenorilor mai în vârstă, cu ambiția celor mai tineri, putem face multe în sport. Cu sprijinul Federației Române dorim să ducem boxul acolo unde merită, pe cea mai înaltă treaptă. Avem sportivi, avem antrenori, avem nevoie doar de competiții. Vom avea o gală frumoasă, care va fi un test pentru dumneavoastră, la Cluj”, a declarat Leonard Doroftei.

Dânsul a menționat că a venit în aceast funcție de președinte pentru cei tineri.

Doroftei anunță meciuri de calitate, ca acum 30 de ani și o luptă pentru descoperirea unui nou Nicolae Linca, care să pășească în lumea mare a boxului.

Autoritățile județene speră ca în anii care urmează să poată să susțină această gală și să devină o tradiție.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.