Lăpușan, despre scandalul de la revista Tribuna: Nu are legătură cu PSD. L-am dat afară pe Arman din partid în urmă cu 5 ani

de admin

Colaborarea dintre noua conducere a recistei culturale Tribuna și vechea redacție a dat în clocot, lucru soldat cu un protest al scriitorilor clujen la sediul revistei.PSD, foto Otilia Muresan (2)

Mircea Arman, cel care a câștigat concursul de management pentru conducerea revistei, este acuzat de cenzură excesivă și promovarea unui act cultural de slabă calitate printre rândurile revistei.

În apărarea sa, Arman a declarat că sunt personalități mari ale Clujului, precum Nicolae Breban și Andrei Marga, care susțin tocmai contrariul spuselor unora dintre redactorii Tribunei.

“Susținem cultura și nu avem nicio implicare de altă natură decât cea administrativă și culturală aici, în afară de a susține cultura. Nu mi se pare normal să apară polițiști să păzească scriitorii și nici starea de conflict de acolo. PSD va susține orice demers și decizie a președintelui Consiliului Județean, Horea Uioreanu, care s-a angajat să discute cu cei de acolo”, a spus, astăzi, președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.

Lăpușan neagă orice implicare a PSD-ului de susținere a vreunei părți în acest conflict deși din comisia de experți în cultură care l-a numit în funcție pe Mircea Arman, făcea parte și șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus, actual consilier județean PSD.

Pentru a sublinia probitatea spuselor sale, Lăpușan a declarat că l-a dat afară pe Arman din PSD în urmă cu 5 ani, în urma “unor discuții în partid”.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.