„În urma anunţului făcut în data de 11 aprilie privind scoaterea la vânzare a companiei Blue Air, vă informăm faptul că, până la data limită de 20 aprilie au fost depuse un număr de nouă oferte/scrisori de intenţie, cele mai multe provenind din afara ţării. Este vorba despre companii din Belgia, Italia, România, Elveţia, Grecia, dar şi din Emiratele Arabe Unite sau alte ţări din Asia“, se arată într-un comunicat al companiei.
“Împreună cu creditorii societăţii intenţionăm să fixăm data de 20 mai drept deadline pentru primirea ofertelor finale. În acest sens, criteriile de selecţie vor fi aprobate de creditorii companiei şi acţionarii acesteia, alături de Comisia de negociere, care urmează a fi desemnată”, potrivit sursei citate.
Decizia de vânzare a companiei nu va afecta zborurile programate, orarul de zbor rămâne neschimbat, iar zborurile se efectuează normal. Bitele de avion achiziționate până acum și cele care urmează a fi achiziționate sunt și vor rămâne valabile.
În prezent, Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinaţii europene cu plecare din Bucureţti, Bacău şi Sibiu, având aproximativ 400 de salariaţi.
Blue Air, deținută de omul de afaceri Nelu Iordache, este în insolvență.
Foto : adevarul.ro