ClujAzi

Fii informat!

Includerea Limes-ului roman din judeţul Cluj în patrimoniul UNESCO

 Consiliul Judeţean Cluj a găzduit ieri, marţi, 9 iulie 2013, o dezbatere pe tema Patrimoniului UNESCO al judeţului Cluj – Limes-ul Imperiului Roman.Limes 1

La întâlnirea desfăşurată în Sala Mare de Şedinţe a forului administrativ judeţean au participat președintele Horea Uioreanu şi vicepreşedintele Vakar Istvan, conducerea Muzeului de Istorie a Transilvaniei precum şi o serie de specialişti din cadrul acestei instituţii, reprezentanţi ai conducerii Universităţii „Babeş-Bolyai” şi ai facultăţii de profil din cadrul acesteia, directorii muzeelor Etnografic şi de Artă din Cluj, responsabili din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj, conducerea Fundaţiei Transilvania Trust, specialişti ai Muzeului de Istorie şi Istoria Artei Zalău, reprezentanţi ai unor firme din domeniul turismului, arhitecturii precum şi reprezentanţi ai sectorului neguvernamental.

Scopul principal al întâlnirii de la sediul Consiliului Judeţean l-a reprezentat identificarea modalităţilor optime de sprijinire de către autoritatea judeţeană a proiectului iniţiat şi coordonat de Muzeul de Istorie a Transilvaniei referitor la includerea Limes-ului Roman de pe teritoriul judeţului Cluj în patrimoniul UNESCO. Menţionăm în acest context faptul că Siturile romane din județul Cluj care aparțin sistemului graniței de nord a Daciei romane, compusă din turnuri, fortificații sau baraje artificiale şi a căror reabilitare şi punere în valoare se are în vedere, sunt cele de la Turda (Potaissa), Bologa (comuna Poieni), Hodișu (comuna Poieni), Negreni, Gherla şi Cășeiu.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată detaliat situația actuală a monumentelor care compun granița romană din restul țărilor europene, cu accent pe prezentarea istoricului și a structurii sistemului de promovare și management al frontierei romane din aceste state în contextul apartenenței monumentului la UNESCO. Totodată, au fost discutate căile prin care Consiliul Județean Cluj se va implica în promovarea și valorificarea monumentelor care compun granița romană, ca cel mai mare monument unitar de patrimoniu UNESCO din lume.

La finalul dezbaterii s-a convenit asupra necesităţii unei strânse colaborări între Consiliul Judeţean şi Muzeul de Istorie a Transilvaniei în vederea elaborării, ca prim pas, a documentației pentru înscrierea graniței romane de nord pe lista tentativă națională, obiectivul final reprezentându-l înscrierea monumentului în listele UNESCO, astfel încât acesta să beneficieze de o mai bună protecție și promovare culturală și turistică.

Am primit cu maximă încântare şi interes această iniţiativă a Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj. În contextul în care, din păcate, judeţul nostru nu are încă niciun monument inclus în patrimoniul UNESCO, acest proiect reprezintă o oportunitate şi, totodată, o provocare majoră pentru noi. Având în vedere faptul că reuşita acestui demers va genera, cu certitudine, revigorarea economică a zonelor respective ca urmare a dezvoltării accelerate a turismului, am considerat mai mult decât necesar şi oportun să ne alăturăm acestui demers pe deplin benefic judeţului Cluj” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.