Inaugurat în urmă cu mai puțin de un an, Clubul Pensionarilor din Gheorgheni este în stare deplorabilă

de clujazi

Anunțată cu surle și trâmbițe, amenajarea spațiului Clubul Pensionarilor din parcul Detunata a ajuns în mai puțin de un an, un adăpost pentru igrasie și mucegai în loc să fie un spațiu potrivit pentru serbarea unei zile de naștere, așa cum declarau reprezentanții municipalității în urmă cu zece luni.

Respectul acordat pensionarilor, se poate observa cu ușurință prin rezultatele recompartimentării, zugrăvelii, tencuielii, funcționării instalației electrice, seniorii cartierului petrecându-și timpul liber într-un spațiu cucerit de mucegai, resturi de materiale de construcții și ziduri crăpate, dovezi ale administrării “cu eficiență”, a banilor publici.

Potrivit PSD, în același parc uitat de primarul Emil Boc, lipsa unei surse de apă potabilă pentru sutele de copii și pensionari unor toalete publice.

“Clujul nu înseamnă promisiuni electorale și cârpeli ocazionale domnule primar. Clujul înseamnă respect reciproc între cetățeni și cei delegați să-i administreze. Când ați vizitat ultima dată parcul Detunata? Când ați fost ultima dată interesat de problemele cetățenilor din zonă? Politica nu se face doar la televizor, domnule Boc, ci printre cetățeni și în folosul acestora, cunoscându-le problemele”, a declarat deputatul PSD Cluj, Aurelia Cristea.

5 2 1

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.