Guvernul are soluţia: stimularea consumului fără reducerea taxelor

de clujazi

Taxe_impozite_timetvro

Pentru ca băncile să-şi reducă portofoliul de credite neperformante vor fi folosiţi bani de la buget în scopul creării unei scheme de rate compensate cu scutire de la plata impozitului pe venit. Scutirea de impozit va fi aplicată din 2016 până în 2018.

Guvernul Ponta, consideră că a găsit după un an de la instalare soluţia prin care să atingă mai multe ţinte de stimulare a economiei, fără a încărca însă deficitul bugetar pe 2014, în locul asumării de economii la buget şi reduceri corespunzătoare de taxe pentru relansarea consumului. Aceasta constă în a-i ajuta pe românii cu venituri de până la 1.600 de lei (nivelul aproximativ al salariului mediu pe economie) să-şi achite ratele la credite prin reducerea impozitului pe venit timp de doi ani.

Ministrul bugetului, Liviu Voinea, a declarat : „Am luat această măsură pentru că economia are nevoie de o relansare a consumului. După cum se vede, anul trecut am încheiat cu un deficit de cont curent de 1% din PIB şi cum deficitul bugetar a fost de 2,5% din PIB rezultă că sectorul privat s-a contractat cu 1,5% din PIB. Noi avem nevoie ca sectorul privat să reia investiţiile şi consumul, nu să se ajusteze. Toată miza este să eliberăm bani în economie azi fără să afectăm deficitul bugetar actual“.

O altă opinie vine din partea analistului economic Laurian Lungu, director executiv în cadrul firmei de consultanţă Macroanalitica : „Din punct de vedere economic, o astfel de măsură nu are sens, pentru că reprezintă de fapt un transfer de creanţă din privat la stat. Nu este corect nici pentru populaţie, deoarece creează probleme de asimetrie, între datornici pe de-o parte şi pe de altă parte între datornici şi nedatornici, cei din urmă nefiind ajutaţi. Trebuie acţionat mai degrabă pe partea de ofertă, nu pe partea cererii, adică trebuie să le acorzi facilităţi celor care produc, nu celor care consumă“.

Debitorii cu venituri mici au cele mai mari probleme cu plata ratelor, arată datele BNR. Clienţii cu venituri sub 1.500 de lei aveau la jumătatea anului trecut credite de consum ajunse în neperformanţă de peste 3 mld. lei, adică aproape jumătate din neperformantele din această categorie de împrumuturi.

Astfel schema va funcţiona pe următorul principiu: clienţii băncilor persoane fizice care au restanţe mai mici de 90 de zile vor face o înţelegere cu băncile urmând ca timp de doi ani să ramburseze doar jumătate din rate (maximum 500 de lei pe lună), apoi vor primi scutire de la plata impozitului pe venit timp de doi ani (maximum 200 de lei pe lună).

La prima vedere însă, schema de restructurare cu ajutorul Fiscului prezintă o serie de neclarităţi, dar răspunde la nevoia de încurajare a consumului, după ce anul 2013 a demonstrat că o creştere uşoară economică şi menţinerea echilibrelor macroeconomice nu sunt suficiente pentru recuperarea încrederii.

Pe de altă parte, schema pentru debitorii cu probleme la rambursare vine ca un început de soluţie pentru marea problemă a creditelor neperformante care sufocă băncile şi blochează reintrarea creditării pe un ritm ascendent. Deşi numai clienţii cu restanţe mai mici de 90 de zile, vor fi eligibili, schema de sprijin poate preveni formarea de noi credite neperformante şi va îmbunătăţi calitatea portofoliilor bancare per ansamblu, reducând implicit presiunea costurilor cu provizioanele.

SURSA: ZIARUL FINANCIAR

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.