Giurgiu face greva foamei împotriva propriului partid. Însuși Lăpușan susține acțiunea

de admin

Mircia Giurgiu, candidatul USL-ului pentru Senatul României, pe Colegiul 1 Cluj-Napoca, anunță că face greva foamei în fața Prefecturii, unde prefect este Gheorghe Vușcan (USL), pentru remedierea situației dificile prin care trec angajații Poștei.

Giurgiu a adresat o întrebare primului ministru, Victor Ponta, prin care solicită să analizeze activitatea directorului general interimar al CNI Coresi SA care a fost numit în urmă cu 2 luni.

“Primul-ministru al României a fost sesizat cu privire la comportamentul abuziv al noului director general interimar faţă de salariaţi şi liderii de sindicat, fiind preocupat numai de găsirea soluţiilor legale pentru vânzarea sucursalelor din Cluj, Craiova, Oradea, dar şi a sediului central din Bucureşti – Casa Presei Libere. Niciun moment nu s-a interesat de aducerea de noi comenzi şi de dezvoltarea activităţii pentru bunul mers al companiei. Din potrivă, a dispus reducerea numărului de salariaţi de la sediul central şi de la sucursale şi a angajat 12 persoane cu un salariu de 5.600 lei fiecare, ceea ce înseamnă că nu se va face nicio economie, atâta vreme cât persoanele disponibilizate aveau salarii foarte mici, iar o persoană nou angajată are salariul echivalent a 8 persoane disponibilizate. Se vede clar intenţia de a duce la faliment compania în condiţiile în care sunt daţi afară salariaţi din producţie şi este angajat personal TESA”, declară parlamentarul.

În cazul în care, CA al CNI Coresi SA va aproba distrugerea companiei şi pierderea locurilor de muncă, Mircia Giurgiu va intra de mâine, marţi 6 noiembrie 2012, de la ora 10,00 în greva foamei, în faţa clădirii Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj.

În legătură cu acest demers au fost informaţi: prefectul judeţului Cluj. Gheorghe Vuşcan, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, precum şi însuși preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care susţine această acţiune.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.