În zilele de 22 şi 23 martie 2014, între orele 10,00-18,00, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în colaborare cu Asociaţia Modus Vivendi, cu sprijinul Centrului pentru Cooperări Internaţionale din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” organizează cea de-a doua ediţie a Festivalului Poveştilor din Transilvania, celebrând Ziua Mondială a Poveştilor 2014.
“Hai să-ţi povestesc ceva!” este invitaţia organizatorilor la Festival.
Festivalul se adresează copiilor (cu vârste între 5 şi 16 ani), familiilor şi tuturor iubitorilor de poveşti. Poveştile vor fi aduse în faţa publicului sub forme diferite şi foarte atractive: povestiri, teatru, ateliere de lucru, desen, muzică, proiecţii video, expoziţii de fotografie.
Festivalul Poveştilor din Transilvania a fost iniţiat la Cluj în 2013 de către o bună cunoscătoare a acţiunilor dedicate Zilei Internaţionale a Poveştilor – dra Camilla Rooney (Marea Britanie), iar evenimentul s-a bucurat de un real succes.
Ediţia a 2-a a Festivalului Poveştilor din Transilvania va reuni, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, numeroase organizaţii: Centrul Cultural Rus, Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Teatrul React, Departamentul de Limbi şi literaturi asiatice Programul de limba japoneză al Facultăţii de Litere din cadrul U.B.B., Institutul Confucius, Transilvania Spotters, Casa do Brasil, Centrul de Reuşită Universitară AUF.
În cadrul evenimentului, un loc special îl va ocupa concursul cu premii „Tânărul Povestitor al Anului” ce se adresează copiilor între 8 – 14 ani.
Formularul de înscriere şi aplicaţia pentru concurs, precum şi Programul Festivalului sunt disponibile pe adresele: www.asmovi.ro şi www.muzeul-etnografic.ro
Biletele de intrare vor avea tariful unic de 3 lei.