Concedierea pe criterii politice a 4% din administraţia publică a fost stopată de PDL la Curtea Constituţională, care a decis astăzi, cu majoritate de voturi, blocarea OUG 77/2013.
“USL a intenţionat să dea afară profesionişti şi să ocupe posturile rămase vacante cu politruci, încălcând drepturile cetăţenilor şi instituţii fundamentale ale statului”, a declarat vicepreşedintele PDL, senatorul clujean Alin Tişe.
“Nu se prevede prin ordonanţă niciun criteriu după care şefii de deconcentrate urmează să dea afară oameni. Şeful de instituţie numit din pixul PSD decide câte persoane pleacă şi care sunt funcţiile care se desfiinţează. Vorbim de funcţionarii publici care se bucură de stabilitate pe post. Fără criteriu obiectiv, ei decid care sunt acele posturi care se desfiinţează, iar acei oameni pleacă acasă în şomaj. Vă mai amintiţi când PDL a fost huiduit că a redus salariile cu 25%? dar aceşti mincinoşi fac ce fac şi nimeni nu se revoltă? Care este măsura mai corectă, să dai afară 6000 de oameni sau să le reduci tuturor salariile şi să-i păstrezi în funcţie? PDL cere de urgenţă să fie stabilite criteriile pe baza cărora aceşti funcţionari vor fi daţi afară sau pe ce criterii vor fi şterse funcţiile. Este un precedent extrem de periculos să decizi ca un funcţionar public care se bucură de stabilitate, să-l dai afară fără să ai stabilite criterii. Un număr de 6.000 de familii vor fi epurate politic”, declara Alin Tişe la mijlocul anului trecut.