Eminenţa Sa Angelo Cardinal Scola, Arhiepiscop de Milano, Doctor Honoris Causa la UBB

de admin

Miercuri, 5 iunie 2013, de la ora 12.00, în Aula Magna a Universităţii, are loc ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa Eminenţei Sale Angelo Cardinal Scola, Arhiepiscop de Milano.DHC

Distincţia va fi oferită la propunerea Facultăţilor de Teologie Greco-Catolică şi de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai pentru opera sa originală de o valoare teologică unică.

În programul Eminenţei Sale vor fi incluse:

–          Marţi, 4 iunie 2013:

• conferinţa de presă care va avea loc între orele 18.45 – 19.00, în Sala de Protocol a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca

–          Miercuri, 5 iunie 2013:

• celebrarea sfintei liturghii la biserica Sf. Mihail (ora 9.00), în limba latină

• ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa (orele 12.00 – 13.45), în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai, unde va exista un spaţiu destinat special jurnaliştilor.

• vizită la viitoarea Catedrală Greco-Catolică a Martirilor şi Mărturisitorilor secolului XX, din Piaţa Cipariu (orele 17.45–18.15). Aici se va celebra şi Rugăciunea de seară (Vespri) in ritul ambrozian, în limba italiană.

Practicant eminent al ştiinţelor teologice, Eminenţa Sa, Cardinalul Angelo Scola, arhiepiscop de Milano şi rector al Universităţii Pontificale Laterane din Roma, îşi focalizează atenţia asupra celor mai pregnante şi arzătoare probleme ale contemporaneităţii, căutând şi găsind răspunsuri concrete şi corecte, bine fundamentate teologic şi filozofic, la aceste provocări ale epocii noastre. Antropologia teologică a Cardinalului Angelo Scola apără valorile creştine şi universale ale umanităţii, în special demnitatea persoanei umane, comunicarea corectă dintre om şi om, reciprocitatea dintre Ego şi Tu, căsătoria, educaţia şi învăţământul etc.

Ca Rector al Universităţii Pontificale Laterane, Eminenţa Sa Angelo Cardinal Scola a subliniat în mai multe discursuri că universitatea preliberală s-a clădit pe fundamentul uniunii (universitas) la cel mai înalt grad dintre profesori şi studenţi, care au avut libertatea să cerceteze, să dezbată şi să argumenteze, soluţia pentru evitarea pericolului intelectualismului universitar fiind legarea cunoaşterii şi a trasmiterii cunoaşterii de experienţele şi viaţa reală, viaţa fiind, în opinia sa, cea care conduce la cunoaşterea adevărului.

Ca antropolog, Eminenţa Sa Angelo Cardinal Scola aşează demnitatea persoanei umane pe baze creştine, prezentând extrem de precis realizarea, desăvârşirea acesteia în cadrul căsătoriei. Ego nu este, potrivit teoriilor sale, o unitate suficientă pentru sine, închisă în sine (monas), ci porneşte spre desăvârşire pentru că este atras irezistibil de cealaltă persoană, de tu, de care depinde şi realizarea sa proprie.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.