Emil Boc, acuzat de Horea Uioreanu că încearcă să-şi netezească drumul spre Cotroceni inventând probleme

de clujazi

Primarul Emil Boc i-a solicitat preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, să acopere cheltuielile legate de transportul la şcoală al elevilor cu nevoi speciale, întrucât primăria nu poate din punct de vedere legal aceste costuri.

“Referitor la declarația primarului municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, privind politica de gratuități pentru elevii din școlile speciale, trebuie să-l informez că are grave probleme de documentare, aceasta fiind o problemă rezolvată de foarte multă vreme. Sub autoritatea Consiliului Județean Cluj funcționează la această dată 11 școli speciale, cu un efectiv de 1815 elevi. Este adevărat faptul că cea mai mare parte a acestora studiază la școli situate în municipiul Cluj-Napoca, dar la fel de adevărat este și faptul că aproximativ jumătate dintre acești elevi provin din alte județe și locuiesc în internatele școlilor. Cât despre elevii școlarizați în acele instituții de învățământ și care locuiesc în municipiul Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj asigură transport gratuit cu microbuzele aflate în dotarea școlilor speciale. Copiii sunt luați de acasă dimineața și sunt transportați înapoi la locuință la finalizarea orelor de curs, în baza unor orare și trasee stabilite de fiecare școală în parte. Există și elevi ai școlilor speciale care folosesc mijloacele de transport în comun, dar aceștia nu au nevoie de acordarea de gratuite specifică școlarilor, ei beneficiind de facilități la transport în baza certificatului de handicap. Ca urmare, consider că nu este cazul ca domnul primar să facă pe bunul samaritean și să inventeze probleme, în încercarea de a-și netezi drumul spre Cotroceni pe seama copiilor cu handicap”, declară Horea Uioreanu.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.