Astăzi, consilierul județean Marinela Marc, membră a grupului PDL, și-a depus demisia din funcția de consilier județean.
Din informațiile noastre, doamna Marc a fost nevoită să își depună demisia din cauza presiunilor conducerii partidului și în special din cauza celor exercitate de liderul de grup al PDL, consilierul județean Alexandru Coroian.
Foarte probabil, chiar cu riscul de a sări câteva locuri, pe lista partidul ar putea fi nominalizat ca și prim supleant Andro Marinel. Acesta din urmă este cunoscut ca și omul de casă a fostului deputat PRM-PC-PDL, Petru Călian.
Andro Marinel a fost consilier județean în mandatul 2008 – 2012 din partea Paridului Democrat Liberal. De menționat este că acesta a avut același traseu politic ca și protectorul său, trecând mai întâi pe la PRM și PC. De asemenea, în mandatul trecut, cu toate că a fost 4 ani consilier județean, nu reținem ca Andro Marinel să se fi remarcat cu cîte ceva în această funcție.
Marinela Marc este recunoscută ca și o membră a “grupului Tișe” în Partidul Democrat Liberal și în prezent este director la Colegiul Napoca.