Parlamentul rus a autorizat intervenţia militară în Ucraina iar trupele ruseşti au înconjurat bazele militare ucrainene din Crimeea. Soldaţi înarmaţi au ocupat aeroporturile crimeene. Ca răspuns Kievul a anunţat mobilizarea generală a armatei, a închis spaţiul aerian pentru aeronavele militare şi a cerut ajutorul NATO.
Decizia preşedintelui rus Vladimir Putin a fost luată pentru a demonstra faptul că Rusia domină regiunea, ştiind la fel ca în cazul invaziei Georgiei, că răspunsurile Occidentului sunt limitate. Cum poate însă riposta Occidentul?
Pentru că Ucraina nu are statut de membru al NATO, SUA şi Europa nu sunt obligate să intervină în apărarea acesteia. O acţiune internaţională mai amplă prin intermediul ONU pare imposibilă ţinând cont de dreptul de veto pe care îl are Rusia în calitate de membru al Consiliului de Securitate.
Rusia are însă alte vulnerabilităţi. Deoarece este al doilea exportator mondial de petrol şi gaze naturale, veniturile din aceste surse reprezintă 50% din bugetul federal. Deci înainte de toate, scăderea preţului petrolului ar avea un impact semnificativ asupra forţei financiare a Moscovei. SUA poate influenţa mult acest sector, livrând mai mult şi insistând pe petrolul de şist într-o industrie în care deţin controlul. În 2012 SUA ocupau locul doi la producţia de ţiţei. Petrol rusesc mai ieftin ar fi o veste bună mai ales pentru Germania, Olanda, China şi Polonia, ţările în care Rusia exportă cel mai mult.
John Kerry, secretarul de stat al SUA a scos în evidenţă un alt punct slab al Rusiei. Moneda ţării, rubla, care luna trecută s-a apropiat de minimul ultimilor cinci ani faţă de dolari în contextul crizei valutare de pe pieţele emergente stârnite de banca centrală a SUA. Putin „s-ar putea trezi cu activele afacerilor ruseşti îngheţate, afacerile americane s-ar putea retrage, iar rubla şi-ar putea continua căderea“.
Kerry a menţionat interdicţii de vize, izolare comercială şi schimbări de investiţii ca măsuri posibile, adăugând: „Investitorii americani ar putea chiar să se gândească de două ori dacă vor să facă afaceri cu o ţară care se comportă într-o asemenea manieră“.
De asemenea, dacă Moscova continuă acţiunile de agresiune din Ucraina, se poate trezi izolată pe plan internaţional. John Kerry nu a exclus posibilitatea eliminării Rusiei din G8, grupul principalelor puteri suverane ale lumii.
„Putin nu va avea un G8 ca la Soci, s-ar putea să nici nu mai rămână în G8“, a spus oficialul american.
Rusia îşi justifică acţiunile prin condamnarea radicalilor din guvernul „ilegal“ din Kiev şi protejarea intereselor Rusiei şi cetăţenilor ruşi. Moscova a oferit paşapoarte ruseşti cetăţenilor ucraineni de etnie rusă, în condiţiile în care legea ucraineană interzice cetăţenia dublă.
Pregătindu-se de război, Ucraina a cerut sprijinul străinilor ca ,, „posibilitate pentru protejarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei, a ucrainenilor şi a facilităţilor nucleare de pe teritoriul Ucrainei“. Ucraina are patru centrale nucleare active, Rivne, Hmelniţki, Ucraina Sud şi Zaporoje, cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Totuşi momentan posibilitatea unui conflict real este redusă. Militarii ruşi nu au forţat graniţele Ucrainei. Armata rusă are o poartă de intrare larg deschisă la Sevastopol, oraş-gazdă al Flotei Ruse de la Marea Neagră încă din 1783. Rusia are dreptul să folosească această bază cel puţin până în 2042, potrivit unui acord semnat de preşedintele fugar Viktor Ianukovici.
Flota Mării Negre include nave de suprafaţă, submarine, corvete antisubmarin, nave militare şi purtătoare de rachete. De asemenea, în Ucraina, Rusia deţinea înainte de tensiunile cu Ucraina 26.000 de militari, la Sevastopol şi Feodosia.
În acest context, prezenţa militară ucraineană în republica autonomă este slabă, fiind reprezentată printr-o brigadă de 3.500 de militari echipaţi cu mijloace de artilerie şi arme uşoare. Aşadar, ucrainienii nu sunt pregătiţi pentru un eventual conflict armat, a afirmat Igor Sutyagin, expert militar rus la Royal United Services Institute din Londra, citat de The New York Times.
Experţii atrag atenţia că în urma reformelor militare recente din Ucraina, este foarte probabil ca soldaţii ucraineni din Crimeea să fie localnici, prin urmare proruşi, deoarece noile reforme militare permit soldaţilor angajaţi prin contract să servească în unităţile din apropierea reşedinţei.
Totodată, în Crimeea forţele militare ucrainene au doar un escadron aerian format din avioane de luptă SU-27 la baza aeriană de lângă Belbek. Potrivit unui oficial al NATO, flota navală a Ucrainei, care iniţial a făcut parte din Flota Mării Negre, a fost încercuită de navele de război ruseşti.
Matthew Clements, editor la Jane’s Intelligence Review, o publicaţie specializată pe informaţii militare, apreciază că deşi este subfinanţată, armata ucraineană este „mult mai capabilă decât armata georgiană“ şi „ar fi un luptător de apreciat într-un război terestru major“. În plus, orice conflict major cu Ucraina ar „expune multe slăbiciuni importante ale armatei ruseşti“.
SURSA: ZIARUL FINANCIAR