Credit de 1 mil. de euro pentru noi investiții la hotelul “Univers T”

de Otilia Muresan

Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței de CJ desfășurată astăzi, planul de administrare al hotelului aflat pe malul lacului din Gheorgheni.Hotel Univers T

Potrivit directorului hotelului aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, unitatea de cazare dorește să contracteze un credit în valoare de 800.000 – 1.000.000 de euro pentru extindere și modernizare.

“Intenționăm să finalizăm negocierile cu banca pentru un credit în vară, pentru a putea realiza investiția în 2014, iar din 2015 să începem să achităm creditul”, a declarat directorul Valentin Lungu.

Oportunitatea efectuării acestor investiții este motivată prin faptul că la ora actuală 30% din clădire nu este folosită, iar noile lucrări vor duce la amenajarea unui amfiteatru, a unui foyer și a unei săli de conferințe.

Valentin Lungu a declarat pentru ClujAzi.ro că banii obținuți prin contractarea creditului se vor realiza inclusiv investiții în modernizarea terenurilor de tenis, care să fie dotate cu vestiare și chiar acoperite.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.