Contre între consilieri pe tema Peninsula. Rareş Rusu îl trimite pe Bâldea la Uioreanu să afle adevărul

de clujazi

După ce proaspătul consilier local Ioan Bâldea a umplut o reţea de socialzare cu link-uri de la diverse materiale de presă în care acuză municipalitatea de relocarea festivalului Peninsula, consilierul judeţean Rareş Rusu a ieşit la atac şi i-a sugerat lui Bâldea să caute răspunsuri în curtea proprie pentru decizia organizatorilor.

“Domnul Ioan Bîldea suferă cel puţin de amnezie temporară, dacă nu de rea intenţie. Eu i-aş recomanda să îşi întrebe preşedintele de partid, pe domnul Horea Uioreanu, dacă nu cumva el a început scandalul privind proprietatea terenului unde s-a desfăşurat anul trecut festivalul Peninsula, scandal ce a dus la aruncarea în aer a contractului privind desfăşurarea evenimentului şi anul acesta.

Eu unul, sunt convins că Primăria Municipiului Cluj Napoca, va face un festival original anul acesta cel puţin de nivelul “Peninsula”. Veţi vedea!”, i-a transmis Rareş Rusu lui Bâldea.

De curând, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Peninsula se va întoarce la Târgu-Mureş, iar cauza ar fi ori o neînţelegere între organizatorii festivalului, fie, cum susţine şi consilierul judeţean Rareş Rusu, o problemă legată de terenul de pe Valea Gârbăului, care aparţine Ministerul Apărării, iar Horea Uioreanu ar fi făcut presiuni ca terenul să nu mai fie lăsat în folosinţa Primăriei.

Consilieii locali ai USL au sugerat că organizatorii festivalului nu ar fi putut să mute evenimentul de la Cluj-Napoca dacă primarul Emil Boc ar fi încheiat un contract corespunzător cu aceştia.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.