Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Metropolitane de Transport, a solicitat, astăzi, preşedintlui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, retragerea autorizaţiei companiei Fany de funcţionare pe raza judeţului Cluj.
Solicitarea edilului vine după ce Fany a pierdut în instanţă procesul intentat Companiei de Transport Public, prin care firma privată cerea interdicţia CTP de funcţionare în localităţile pe care le-a câştigat prin licitaţia organizată la nivelul Ministerului Transporturilor.
Consiliul Județean Cluj precizează totuşi că nu este instituția emitentă a licențelor la care domnul primar face referire, acestea fiind emise de Autoritatea Rutieră Română – Agenția Cluj, iar ca urmare, nu se poate retrage ceva ce nu a fost emis.
“Nici până azi nu am primit motivarea sentinței favorabile nouă pe care Curtea de Apel Cluj a dat-o săptămâna trecută. Mai mult, la această dată, Consiliul Județean Cluj are pe rol un proces intentat de firma S.C. Fany Prestări Servicii SRL, care solicită anularea definitivă a HCJ nr. 354/2013. Cu toate acestea, am informat Autoritatea Rutieră Română asupra situației nou apărute, prin adresa cu nr. 4486/03.03.2014, pentru ca responsabilii cu acordarea și emiterea licențelor de transport să poată analiza și lua deciziile necesare. Având în vedere cele de mai sus, consider că la nivelul Consiliului Județean Cluj s-au făcut toate diligențele necesare pentru ca transportul metropolitan să satisfacă doleanțele cetățenilor din comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Primarul Emil Boc a anunţat, tot astăzi, că până în toamnă vor fi achiziţionate autobuze noi pentru Zona Metropolitană, toate urmând să aibă prevăzut standard de poluare Euro 6, cel mai înalt.