Consilierii locali ai USL solicită efectuarea unui audit care să verifice activitatea Spitalului Municipal Clujana, în condițiile în care . Aceștia susțin că bugetul pentru anul 2013 al spitalului, alocat de Primăria Cluj-Napoca, este exagerat având în vedere că este prevăzută o creștere cu 40% față de anul trecut deși 80% din cheltuielile unității reprezintă cheltuieli cu salariile.
“Spitalul Clujana are 12,6 milioane de lei în 2013. M-am simțit dezamăgită pentru că fac parte din Consiliul de Administrație al spitalului și n-am fost consultată. Cheltuielile cu personalul reprezintă peste 80% din cheltuielile totale, astfel încât toate activitățile se transformă în arierate. Mai mult, din 516 angajați, doar 68 (13%) sunt medici pe post, alți 120 sunt medici rezidenți care nu sunt pe post, cu salarii mici și mai există și câteva asistente medicale. Nu există viziune pe termen scurt sau orice viziune din partea conducerii spitalului. Indicatorii din contractul de management nu sunt respectați, iar în mod constant se refuză efectuarea unui audit la spital”, a declarat consilierul județean Ioana Borza.