După ce au votat împotriva proiectului de modernizare a transportului în comun în şedinţa de Consiliu local din data de 11 decembrie 2013, consilierii locali ai USL Cluj recidivează, ieri votând din nou împotrivă sau abţinându-se.
Consilierii USL sunt acuzaţi că vor să aducă firme private de transport în Cluj-Napoca, prin intermediul cărora să obțină profit pe spatele clujenilor, ignorând investițiile făcute din bani publici în modernizarea transportului în comun.
Astfel, în ședința de Consiliu local din data de 30 decembrie 2013, consilierii USL au votat, din nou, împotriva proiectului de modernizare a transportului în comun, care prevedea instituirea unei cote de 6,65% pentru constituirea sursei de finanțare a investițiilor pentru achiziția mijloacelor de transport public moderne cu un confort sporit, mai puțin poluante și cu un consum energetic redus, fără majorarea tarifelor la bilete.
De asemenea, consilierii USL au cerut în mod indirect măsuri care să
favorizeze firmele private de transport, dorind, probabil, ca și clujenii să sufere precum locuitorii din Florești din cauza FANY, acuză consilierii locali ai PDL.
“După ce USL a blocat în Consiliul Județean Cluj extinderea și modernizarea transportului în comun la nivel metropolitan, consilierii USL continuă să pună piedici dezvoltării unui sistem integrat de transport în comun, favorizând companiile private și clientela politică. Solicităm liderilor USL de la nivelul municipiului și al județului Cluj sancționarea consilierilor locali USL, care refuză în mod repetat apărarea intereselor clujenilor și nu fac nimic altceva decât să saboteze interesul public și dezvoltarea unui transport în comun modern”, se arată într-un comunicat de presă al PDL Cluj-Napoca.