Președintele Agenției Federale Rossotrudnicestvo din Rusia, Konstantin Kosaciov, a declarat într-o conferință de presă din București că în momentul de față colaborarea în domeniul gazelor naturale dintre Rusia și România se desfășoară în condiții normale însă privind în viitor ar putea exista niște probleme : “În domeniul gazelor cooperarea merge normal, dar nu excludem că în viitor pot apărea probleme. Nu din cauza României sau a Rusiei, ci a Comisiei Europene şi a pachetului 3 energie”, a afirmat Kosaciov.
Comisia Europeană dorește să impună măsuri care ar afecta cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume, Gazprom. Comisia Europeană nu recunoște noțiunea de “tranzit”, și vrea să impună un nou mod de calcul pentru tranzitul gazelor, care ar avea ca efect direct creșterea costurilor pentru Gazprom.
“Contractele de tranzit sunt încheiate până în 2015 şi 2023. Rusia nu vede niciun obstacol legal, ne vom îndeplini toate obligaţiile contractuale. Întrebarea este ce se va întâmpla după aceea, deoarece condiţiile noilor contracte sunt inacceptabile pentru Rusia. Misiunea noastră este să favorizăm contractele directe. Uniunea Europeană nu recunoaşte noţiunea de tranzit al gazelor şi are alte formule de calcul a tarifelor de tranzit”, a spus Kosaciov, adăugând că Rusia caută alte modalităţi de export al gazelor în Europa.
În prezent, România importă gaze naturale de la Gazprom prin intermediul a două companii WIEE şi Imex Oil.
Foto : economica.net