Clujul, promovat la congresul puterilor locale şi regionale de la Strasbourg

de clujazi

Clujul a fost reprezentat la nivel înalt la al 25-lea Congres al puterilor locale și regionale, desfășurat la Strasbourg, Franța, în perioada 29-31 octombrie 2013. Cu această ocazie, liderii administrației locale clujene au prezentat celor peste 400 de participanți specificul regiunii noastre, oportunitățile de afaceri și turism precum și proiectele de viitor ale Clujului.

“Cluj – Inima Transilvaniei” a fost tema care a coagulat suita de activități pregătite pentru acest eveniment. Participanții la Congres au avut ocazia să cunoască mai bine Clujul în cadrul expoziției pregătite în incinta Palatului Europei de la Strasbourg, să interacționeze direct cu reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca și ai Consiliului Județean Cluj.

“De la Cluj pleacă spre ţară şi spre lume specialişti în mai toate domeniile de activitate, şi nu există universitate sau companie importantă din Europa unde să nu existe măcar un angajat instruit la universităţile clujene. Nu trebuie trecute cu vederea companiile multinaţionale care au ales să-şi deschidă aici facilităţi de producţie şi centre de cercetare. Sunt câteva detalii despre judeţul Cluj, informaţii care, alături de programul pe care l-am prezentat, ne dorim să aibă darul de a naște curiozități și a determina partenerii europeni să afle mai multe despre noi, astfel ca viitoarea noastră întâlnire să aibă loc în inima Transilvaniei, la Cluj”, a precizat Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj.

“Suntem un oraș cu o istorie de peste 2000 de ani, un oraș multicultural, european, cel mai primitor din Uniunea Europeană. Vom fi Capitala Europeană a Tineretului în 2015, candidăm pentru titlul de Capitală Culturală Europeană și vă invităm să veniți la Cluj-Napoca, unde să dezvoltați afaceri de succes și să vă simțiți ca acasă! Și pentru că suntem aici, la Strasbourg, casa democrației europene, vreau să amintesc faptul că municipiul Cluj-Napoca este primul oraș din Europa Centrală și de Est care aplică procesul de bugetare participativă și poate reprezenta un model pentru orice comunitate”, a transmis primarul Emil Boc participanților la evenimentul de la Strasbourg.

Unul dintre momentele cele mai apreciate de participanți a fost prezentarea tradițiilor clujene, gastronomice și artistice. Bucătarii Memo 10 au oferit preparate cu specific local iar ansamblul “Valea Someșului” din Gherla a încântat audiența prin dans și cântec.

Evenimentul de promovare de la Strasbourg i-a avut printre susținători pe președintele Congresului puterilor locale și regionale europene, Herwig Van Staa și vicepremierul român Liviu Dragnea.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.