Clujul devine cel mai puternic centru de inovaţii din România: 300 mil euro investiţie şi 20.000 de specialişti în IT

de clujazi

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, având ca membri fondatori 23 de companii de IT, 2 instituţii de învăţământ superior, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea Babeş-Bolyai, 7 instituţii publice şi organizaţii catalizator.it

Cluj IT Cluster este o iniţiativă de business cu scopul de a creşte competitivitatea în IT, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria IT din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional IT inovator. În acest sens, la Cluj-Napoca are loc în aceste zile un eveniment prin care se doreşte stabilirea de parteneriate şi identificarea unor potenţiali investitori pentru proiectele clusterului, unul dintre acestea fiind Cluj Innovation City: un proiect de dezvoltare urbană integrată, estimat să ocupe o suprafaţă de 300 ha, cu o investiţie totală de 300 mil. EUR, şi care va reuni, în următorii 15 ani, peste 20.000 de specialişti IT.

Cluj Innovation City este un proiect de parteneriat public-privat de tip Community Project, primul de acest fel în România, ce va fi realizat în mai multe etape pe parcursul a 15 ani. Managementul acestui proiect va fi deţinut de mediul privat, în timp ce infrastructura va fi realizată cu suportul Guvernului şi al Consiliului Judeţean. Cluj Innovation City va fi construit după un concept verde bazat pe utilizarea de energie din surse regenerabile, respectiv materiale şi structuri ecologice.

“Cluj Innovation City va concentra cea mai mare parte a companiilor IT din regiune, dar şi alte companii inovatoare din alte domenii. Accentul se va pune pe crearea de centre de competenţă, respectiv suport şi consultanţă pentru start-up-uri. De asemenea, prin serviciile conexe pe care le va integra, Cluj Innovation City va crea noi locuri de muncă şi, astfel, acest proiect va avea un impact pozitiv major atât la nivel regional, cât şi naţional”, a explicat Alexandru Tulai, directorul clusterului.

Clusterul se bucură atât de susţinerea guvernului şi a autorităţilor locale, care consideră Cluj IT o iniţiativă de importanţă naţională, cât şi de aprecierea mediului de business regional, astfel încât, în primele şase luni de la înfiinţare, au fost înregistrate numeroase cereri de aderare atât din partea unor firme de IT, cât şi din partea unor firme şi organizaţii din alte domenii conexe. La momentul înfiinţării, clusterul a reunit 32 de membri fondatori: 23 de companii de IT, 2 instituţii de învăţământ superior şi 7
instituţii publice şi organizaţii catalizator.

“Cluj IT Cluster este o organizaţie deschisă, ca atare este de aşteptat ca, într-un timp foarte scurt, clusterul să concentreze cea mai mare parte a companiilor de IT şi la nivel regional, în condiţiile în care, în prezent, clusterul alătură organizaţii cu venituri cumulate de aproximativ 100 de milioane de euro în 2012 şi peste 3.500 de angajaţi”, a mai precizat Alexandru Tulai.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.