Luni, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan a convocat o şedinţa cu instituţiile cu atribuţii de control din teritoriu, instituţii din MAI, dar şi Primăria Cluj-Napoca, în vederea identificării zonelor de risc şi a verificării legalităţii funcţionării locaţiilor care găzduiesc evenimente publice.
“Din păcate, s-a constatat că există anumite probleme de ordin legislativ care, spre exemplu, permit funcţionarea unor cluburi cu o simplă declaraţie pe proprie răspundere din partea patronului până în momentul obţinerii autorizaţiei de funcţionare. Aşa este şi cazul unui club care de fiecare dată când municipalitatea clujeană nu îi dă acordul de funcţionare, schimbă firma de pe care cere o nouă autorizare şi funcţionează în continuare. În urma şedinţei de astăzi s-a stabilit că, simultan cu o continuare a controalelor tematice derulate pe tot parcursul anului, fiecare instituţie va face propuneri de modificări legislative în domeniul în care activează”, precizează Prefectura Cluj.
Totodată, prefectul a dispus urmarea cu stricteţe a planurilor de control pe fiecare autoritate în parte, iar acolo unde se vor constata nereguli va fi suspendată activitatea până la remedierea lor. ISU Cluj va începe controale şi în locaţiile care găzduiesc evenimente culturale (Casa de Cultură a Studenţilor Cluj, Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca etc), în unităţile de învăţământ şi în spaţiile care presupun aglomerări de persoane.
“Din păcate chiar dacă aceste spaţii sunt autorizate iniţial, la faţa locului nu întotdeauna sunt respectate toate obligaţiile pentru siguranţa participanţilor”, adaugă prefectul Vușcan.
De asemenea, în această perioadă ITM Cluj a început un control tematic la firmele care comercializează materiale pirotehnice pentru a evita eventuale incidente, dată fiind apropierea perioadei de iarnă când acestea sunt folosite mai des decât în alte perioade ale anului.