Acoperirea cheltuielilor de bază reprezintă o problemă pentru mai mult de un sfert dintre români. Conform unui sondaj Nielsen, aproximativ 30% din bani sunt folosiţi pentru plata datoriilor, 26% pentru economii iar 23% pentru achiziţia de haine noi.
În restaurarea locuinţelor investesc cam 19% din români, în timp ce doar 17% folosesc banii pentru distracţie şi 16% aleg să meargă în vacanţe. Doar 13% achiziţionează produse tehnologice noi, potrivit acestui sondaj global privind încrederea consumatorilor şi intenţia de a cheltui.
Un procent foarte mic, 4%, revine fondului de pensii sau pentru investiţii în acţiuni la bursă – doar 1%.
Faţă de restul europenilor, românii au un mod diferit de a-şi prioritiza banii. Cei mai mulţi europeni, 33%, utilizează banii pentru economii, 30% şi cumpără haine noi, 27% achiziţionează vacanţe, 25% îşi plătesc din datorii şi 23% cheltuie pe divertisment înafara casei.
Media europenilor care rămân fără bani după acoperirea cheltuielilor de bază este de 22%.
Conform sondajului, România se menţine în linie cu media europeană doar când este vorba despre amenajarea casei, 20% şi achiziţia de noi produse tehnologice, 15%.
“Rezultatele la nivelul ţării noastre dezvăluie intenţia – raportată bineînţeles la veniturile mai mici faţă de alte ţări europene – de a cheltui mai puţin comparativ cu media europeană pentru divertisment în afara casei şi vacanţe. Prioritizarea la nivelul cheltuielilor discreţionare este foarte clară mai ales atunci când observăm că rezultatele pentru România sunt în linie cu media europeană în special în ceea ce priveşte amenajarea casei şi noi produse IT, dezvăluind cei doi poli fundamentali ai societăţii noastre în acest moment, anume segmentul de consumatori mai static, mai conservator şi segmentul mai dinamic, care tinde din ce în ce mai mult spre modernitate”, a declarat Cătălina Laschon, director al departamentului de Cercetare a Consumatorului al Nielsen România.
Anul trecut, în trimestrul al treilea, veniturile medii pe gospodărie au fost de 2.528 lei pe lună, iar cheltuielile au însumat 2.267 lei, aproape 90% din venituri, conform Institutului Naţional de Statistică.
Cheltuielile principale din gospodăriile românilor se distribuie în general în consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare).
Un procent foarte mic, de numai 0,8% din cheltuielile totale, revine cheltuielilor pentru investiţii, destinate cumpărării sau construcţiei de locuinţe, cumpărării de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărării de acţiuni etc.
La nivel global, Nielsen arată că intenţia de cumpărare a scăzut în ultimul trimestru al anului trecut pentru toate categoriile de produse şi activităţi şi a revenit la nivelul atins în trimestrul al patrulea din 2012.
“Atât la nivel global, european, cât şi la nivel local, consumatorii sunt într-un proces constant de a învăţa să îşi prioritizeze cheltuielile. Ca urmare, observăm, la nivel global, o scădere a intenţiei de a cheltui pe divertisment în afara casei, pentru articole de îmbrăcăminte (31%), vacanţe (32%) şi investitii în acţiuni şi fonduri mutuale (19%). În acelasi timp, la nivelul ţărilor investigate în studiul nostru global, am observat că intenţia de a economisi (47%), cheltuielile pe tehnologiile nou apărute (24%) şi cheltuielile pe proiectele de modernizare a casei (20%) au scăzut cu câte 5 puncte procentuale, ajungînd în linii mari la rezultatele de la finalul anului 2012”, a mai spus Cătălina Laschon.
Încrederea consumatorilor la nivel mondial, s-a menţinut constantă, la un nivel de 94 de-a lungul a trei trimestre consecutive, crescând la finele lui 2013 cu un punct faţă de primul trimestru al aceluiasi an şi cu 3 puncte comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Indonezia a raportat cel mai mare indice al încrederii consumatorilor (124) pentru al patrulea trimestru consecutiv, la polul opus situându-se Portugalia, Italia, Croaţia şi Slovenia. Cea mai mare creştere a indicelui de la un trimestru la altul, a fost înregistrată de Columbia.
Sondajul global al Nielsen măsoară nivelul de încredere a consumatorilor, principalele îngrijorări ale acestora şi intenţia de cumpărare în rândul a peste 30.000 de respondenţi cu acces la internet din 60 de ţări.
SURSA: MEDIAFAX