Călin Ivan: Reacţia lui Dragnea faţă de proiectul regionalizării propus de PNL este justificată

de admin

Purtătorul de cuvânt al PSD, Călin Ivan, a declarat astăzi, la Cluj, că reacţia ministrului Liviu Dragnea referitoare la proiectul regionalizării scos “pe sub mână” de USL este una firească având în vedere volumul de muncă depus de dânsul pe această temă.

“Reacţia lui Liviu Dragnea este o reacţie omenească, de frustrare, pentru că după ce munceşti atât de greu la acest proiect, chiar împreună cu liberalii, când apare un nou proiect, pe ascuns, din partea partenerilor pe alianţă, te superi. Dacă proiectul depus de parlamentarii liberali a fost trecut prin forurile de conducere ale PNL, înseamnă că avem o problemă de alianţă, însă dacă iniţiativa e doar a unor parlamentari, neasumată de conducere, PNL are o problemă în cadrul partidului”, a declarat Călin Ivan.

Parlamentarii PNL – 63 de senatori şi deputaţi – propun, într-o iniţiativă de modificare a legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, revenirea la sistemul de vot în două tururi pentru primari şi la alegerea şefului Consiliului Judeţean în mod indirect, de către consilieri.

“Poate să fie o iniţiativă, noi nu o susţinem în niciun fel. O să discutăm în Parlament, din moment ce nu s-a discutat în USL când s-a depus, discutăm în Parlament şi tranşăm în Parlament. Nu putem continua aşa, această ţară nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depune un proiect de modificare a unei legi importante. (…) Aceste lucruri trebuie tranşate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL şi să urmărim obiectivele stabilite politic în programul USL pe care le-am prezentat în 2011, pentru programul de guvernare asumat de noi cu bună credinţă, bine, dacă nu putem, trebuie să hotărâm, să nu păcălim populaţia”, a spus Dragnea, potrivit agenţiei Mediafax.

În legătură cu declaraţiile făcute de senatorul clujean Alin Tişe, potrivit căruia întregul proiect al regionalizării este făcut “pe sub masă” de Liviu Dragnea şi USL, Călin Ivan a menţionat că democrat-liberalul nu-şi aminteşte de faptul că inclusiv la Cluj s-au organizat dezbateri publice pe tema reformei administrative, la care a luat parte inclusiv Emil Boc, alături de specialişti în domeniu.

“Mod de lucru mai transparent nu se poate decât să organizezi asemenea dezbateri în toată ţara şi să ai alături specialişti.  Dovadă stă şi faptul că parcurgem un proces greoi – dacă era lucrat “pe sub masă”, era adoptat imediat, fără discuţii, ori acest lucru nu s-a întâmplat. Vrem să fie un proces democratic, să fie susţinut de cât mai mulţi români”, a adăugat Călin Ivan.

Europarlamentarul PSD a mai afirmat şi că social-democraţii se opun unui proiect de regionalizare decis pe baza referendumurilor locale, după modelul propus recent de UDMR.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.