Primarul Emil Boc a anunţat, miercuri, că inclusiv copiii înscrişi în sistemul educaţional privat din Cluj-Napoca, acreditat, vor primit tichete gratuite la transportul în comun.
Potrivit edilului, vor beneficia de grauitate acei elevi care necesită transportul în comun pentru a merge fie la şcoală, fie pentru a lua parte la unele activităţi extracurriculare dovedite prin adeverinţe. Cei care nu se regăsesc în aceste două categorii vor primi reduceri la abonamentul lunar, astfel încât vor avea de achitat 25 de lei pentru o linie, respectiv 45 de lei pentru două linii.
Emil Boc a anunţat că tichetele vor fi acordate de către şcoli, în baza unei liste, începând cu luna martie.
Totuşi, acest proiect a fost demarat de Primăria Cluj-Napoca în urma insistenţelor consilierului local Popa Irimie, care a atras atenţia că la nivelul municipalităţii a fost încălcată Legea Educaţiei, mai exact articolului 84, care se aplică pentru toti elevii din Municipiul Cluj-Napoca, indiferent dacă frecventează învăţământul primar, gimnazial sau liceal, de stat sau în regim privat.
“Actualmente este discriminatorie reducerea tarifului pentru elevi, numai pentru o linie de transport în comun la Cluj-Napoca, şi numai pentru elevii care urmează cursurile unei şcoli de stat. Totodată Legea Educaţiei Naţionale nu limitează reducerea aplicată elevilor, la o linie de transport. Reamintim ca Legea educaţiei Nationale prevede de o manieră imperativă potrivit art. 84 alin 1 că: “Elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic”, neexistând posibilitatea unei aplicări în regim opţional a acestor prevederi”, a declarat Popa Irimie pentru ClujAzi.
Consilierul local a expus această problemă în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, încă din 2013.
“Toate oraşele mari din ţară aplică aceste prevederi de o manieră nediscrimainatorie. Spre exemplu, în Timişoara prevederea este aplicată întocmai art. 84 din Legea Educaţiei Naţionale, pentru toţi elevii, fără discriminare şi pentru toate liniile de transport în comun. Exemplul poate şi merită să fie urmat de către municipiul nostru, oraş implicat în procesul de învăţământ universitar şi preuniversitar, dar şi în viitoarea calitate de Capitală Europeana a Tineretului 2015”, adaugă Popa Irimie.
Consilierul PSD a demarat deja şi o campanie de strângere de semnături pentru respectarea prevederilor Legii Educaţiei în privinţa acordării de gratuitate la transportul în comun. Peste 1.000 de semnături a reuşit să adune numai de la şcolile private.
“Până acum, Emil Boc nu a fost de acord cu acordarea de gratuitate pentru cei din învăţământul privat. Trebuie să existe această posibilitate şi pentru cei din sistemul privat. Am militat pentru cauză fiindcă am întâlnit o prevedere abuzivă, pe considerentul că “ei au bani”. Totuşi vorbim de şcoli cu caracter special, cu copii care au nevoi speciale, care provin din familii cu venituri reduse”, a explicat consilierul local.
În legătură cu anularea gratuităţii pentru elevii care înregistrează nota scăzută la purtare din cauza absenţelor, Popa Irimie consideră că această condiţie este justificată.
“Acum sunt în Franţa şi am vorbit cu cei de la universităţile de aici. Cursurile şi seminariile sunt obligatorii, iar dacă lipsesc, studenţii trebuie să recupereze şi trebuie să fie chemaţi în faţa conducerii şcolii pentru explicaţii. O asemenea regulă poate să ţină elevii aproape de şcoală”, încheie Popa Irimie.