Fostul premier al României, Emil Boc, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Autostrada Transilvania poate fi susținută din fonduri europene.
Declarația actualului primar vine după ce ministrul proiectelor mari de infrastructură, Dan Șova, a explicat că până în 2018 nu se poate negocia cu UE alocarea de fonduri nerambursabile în acest proiect.
“Acest tronson poate fi realizat cu finanțare europeană în ciclul 2014 – 2020, asta dacă nu se dorește umilirea Transilvaniei pe probleme de infrastructură. Șova ar trebui să pună mâna pe carte și să studieze acest aspect. De aici încolo decizia este una politică, a României. Comisia Europeană cât timp exista contractul cu Bechtel nu discuta finanțarea europeană, dar acum UE și-a exprimat tot acordul în acest sens”, a declarat Emil Boc.
Edilul a ținut să reamintească și de modul neprofesionist în care a fost concepută autostrada, adică fără proiect și cu studii de suprafață.