Blaga: Am atacat la CC Hotărârea privind componenţa Guvernului. Am solicitat semnăturile PMP, le-au dat

de admin

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului.

“Am avut numărul nostru de semnături, aveam nevoie de semnături de la ei (parlamentarii PMP – n.r.), le-am solicitat şi le-au dat. Cum, de altfel, dacă or să ne anunţe că vor dori să depună o moţiune simplă (…) pe anumite teme şi ne anunţă dinainte vom fi de acord”, a arătat liderul PDL, la o emisiune a postului B1 TV.

El susţinut că nu trebuie să mire pe nimeni că a existat un punct de vedere comun al preşedintelui Traian Băsescu cu cel al PDL.

“La fel am gândit întotdeauna atunci când am discutat despre respectarea legilor statului şi a Constituţiei”, a spus el.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.