Aproape 8.000 de misiuni ale jandarmeriei clujene pe anul 2012

de Otilia Muresan

Astăzi a avut loc evaluarea activităţii Jandarmeriei Cluj, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

La evaluarea activităţii, pe lângă comenzile celor două unităţi, a participat, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Adjunctul Inspectorului General – domnul general maior dr. Neculai Bontic, iar din partea autorităţilor locale au participat domnul Subprefect al judeţului Cluj – Mihnea Iuoraş, Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” Cluj – Gl.bg.Vasile Şomlea, Şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Cluj – Subcomisar Constantin Ilea şi Şeful Centrului Medical al M.A.I. Cluj – comisar şef Radu Munteanu.

Cu această ocazie au fost prezentate rezultatele obţinute în acest an de efectivele celor două unităţi de jandarmi din Cluj-Napoca. Menţionăm printre acestea: 635 infracţiuni şi acordarea a 6121 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 1320000 lei.

De asemenea au fost prezentate misiunile executate de jandarmi în acest an. Astfel, au fost executate 7933 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, la manifestări cultural artistice, religioase, promoţionale precum şi la manifestări sportive, 5455 misiuni de menţinere a ordinii publice şi 688 acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, Parchetul, organele silvice, organele piscicole, executorii judecătoreşti, I.T.M. Cluj, DIICOT, RENEL, DNA, DGA).

În acest an efectivele de jandarmi din judeţul Cluj au executat şi 2732 de mandate de aducere.

De asemenea s-au primit 278 solicitări telefonice prin intermediul serviciului unic de urgenţe „112”, pentru aplanarea unor conflicte.

Şi în decursul anului 2012, efectivele care încadrează cele 3 posturi de jandarmi montane, în zona Staţiunilor Muntele Băişorii, Beliş Fântânele pe traseele turistice adiacente staţiunilor, pe Valea Someşului Cald şi Rece precum şi a comunelor Râşca, Mănăstireni şi Călăţele au executat misiuni de menţinere a ordinii publice cu caracter permanent.

Dintre misiunile mai importante executate de Jandarmeria Cluj amintim: misiunile de asigurare a ordinii publice cu ocazia manifestaţiei publice organizate de către Instituţia Prefectului Judeţului Cluj sub egida ,,Aniversarea Unirii Principatelor Române” misiunile de asigurare a ordinii publice cu prilejul manifestărilor comemorative dedicate ,,Revoluţiei Maghiare de la 1848” misiunile de asigurare a ordinii publice cu ocazia meciurilor de fotbal desfăşurate în cadrul Ligii Campionilor, de către echipa „F.C. C.F.R. 1907 Cluj”, pe teren propriu cu „F.C. Braga” , „F.C. Bayern Munchen” şi „Galatasaray Istanbul” misiunile de asigurare a ordinii publice cu prilejul desfăşurării concertului formaţiei Roxette pe stadionul Cluj Arena misiunile de asigurare a ordinii publice cu ocazia meciurilor de fotbal în cadrul Ligii I şi în cadrul Cupei României, desfăşurate pe teren propriu de către echipele „F.C. C.F.R. 1907 Cluj” şi „Universitatea Cluj” misiunea de asigurare a ordinii publice cu prilejul Hramului Mănăstirii Nicula din jud. Cluj, în perioada 13.08-15.08.2012

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.